După 20 de ani în Italia, doi soți români s-au întors în țară și au deschis o afacere prosperă

După două decenii petrecute în Italia, Marius și Oana Dorobanțu au revenit în România, la Iași, punând bazele unei afaceri de succes în domeniul produselor tradiționale românești.

Demersul de a-și deschide o carmangerie a fost inspirat de dorința de a-și hrăni sanătos copiii și de a păstra vii amintirile gusturilor copilăriei, relatează Euronews.

Marius Dorobanțu, avea 27 de ani când a plecat în Italia:

„Când am plecat în Italia, ca tot românul, eram tânăr, aveam 27 de ani, am zis că mă duc, fac 50 de mii de euro, vin acasă, îmi fac o casă și am terminat. Săracii 50 de mii de euro s-au făcut de mai multe ori și nu am mai reușit să mă întorc.”

Planurile i s-au schimbat și abia după aproape 20 de ani a reușit să se întoarcă acasă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Odată întors, a decis să-și folosească cunoștințele și pasiunea pentru gastronomia tradițională pentru a deschide o mică fabrică de produse românești.

Marius a învățat arta preparării mezelurilor tradiționale de la bunica sa, iar soția lui, Oana, a învățat de la el.

„Eu am fost crescut de bunici. Bunica, fiind bătrână, îmi spunea tot timpul să o ajut. Se vede că mi-a prins bine. În viață nu se știe niciodată de ce o să faci, de ce o să ai nevoie. E bine să înveți tot timpul”, a spus conaționalul nostru.

În fabrica lor, carnea este procesată și condimentată cu ingrediente naturale precum sare, piper și usturoi, urmând rețete autentice învățate în copilărie.

Cu o investiție de 230.000 de euro, jumătate fiind fonduri nerambursabile europene, cuplul a construit fabrica de la zero.

„Am luat-o de la zero. Aici nu era nimic. Era pământ, câmp. Am făcut clădirea, am adus utilajele”, a precizat Marius.

În prezent, fabrica produce 18 tipuri de produse din carne, printre care slănina și toba se numără printre cele mai apreciate.

La doar trei ani de la deschiderea afacerii, Marius și Oana Dorobanțu au reușit să obțină atestate tradiționale pentru trei dintre produsele lor, inclusiv cârnații clasici și pastrama fără usturoi, cu cimbru și piper. Un al patrulea produs, toba, este în curs de atestare.

- Continuarea după publicitate -

Oana Dorobanțu a declarat:

„Acum pregătim stomacele pentru Crăciun ca să facem tobă. Foarte căutată și ele au fost curățate în prealabil și acum noi le coasem, după le spălăm, pregătim compoziția, le umplem.

Nu am făcut niciodată. Când eram acasă, nu. Nici măcar nu știam să curăț stomacul. Am învățat de la soțul meu. Facem cu drag ce facem. Cel mai bine e acasă.”

Produsele lor sunt disponibile la vânzare atât la fabrica lor, cât și în magazine partenere.

Soții Dorobanțu demonstrează că pasiunea, dedicația și respectul pentru tradiții pot transforma un vis într-o afacere de succes.

Întoarcerea lor în România nu numai că a revitalizat piața locală cu produse autentice, dar a adus și o poveste de succes și perseverență într-un mediu de afaceri tot mai competitiv. VIDEO mai jos:

@rotalianul