Durere enormă pentru o mamă româncă din Italia al cărui fiu de 17 ani a fost lovit de un tren în România

Un tânăr de numai 17 ani din Mogoşeşti-Siret, județul Iași, a fost lovit de tren și a murit în dimineața zilei de marți, 16 februarie 2021, informează Ziarul de Iași. Potrivit sursei citate, mama băiatului, precum și cei trei frații ai săi, sunt plecați în străinătate, iar el locuia cu bunica lui.

Emanuel B. mai avea două luni până devenea major și era un adolescent foarte cuminte, conform celor spuse chiar de rudele sale. Avea, de asemenea, condiții decente de trai și părea să nu-i lipsească nimic, din punct de vedere material, de aceea rudele nu-și explică de ce a ales să facă asta, presupunând că a fost un gest voluntar.

„Nu a lăsat niciun bilet de adio, nicio vorbă, nimic despre motivul pentru care ar fi făcut acest gest. Cel puţin nu am găsit noi. Numai diavolul l-a împins spre acest gest. Poate internetul, poate vreo fată, nu avem de unde să ştim. Nu ştiam să fi avut vreo iubită, pur şi simplu băiatul nu avea nimic“, a declarat bunica băiatului pentru Ziarul de Iași.

Mama lui Emanuel este divorțată și a plecat la muncă în Italia, iar sora și cei doi frați ai săi sunt în străinătate și ei.

„Avea unde sta, avea condiţii, chiar avea camera lui. Nu cred că se simţea singur, stătea cu bunica lui de la vârsta de un an. Nu ştiu de ce a făcut asta, poate din cauza calculatorului… Nu pot să-mi dau seama”, a spus un verişor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Jurnaliștii de la Ziarul de Iași au reconstituit traseul făcut de Emanuel în acea tragică dimineață și au descoperit că acesta ajunsese în zona gării din sat. Apoi, în mod inexplicabil, a plecat pe jos spre satul Luncași, în direcția Roman, deși el făcea naveta zilnic la Pașcani, în partea opusă.

„El în mod normal pleca de acasă la 7 şi un sfert. Marţi dimineaţă, băiatul a plecat la ora şase de acasă. Mult mai devreme decât de obicei. Şi-a luat la revedere de la mine… Chiar de două ori. Da, mi-a spus «Pa» de două ori. Nu am observat să fie supărat. Deloc… Dar nici nu l-am întrebat de ce pleacă aşa devreme la şcoală. M-am gândit şi eu că poate se întâlneşte cu cineva, cine ştie… Poate cu vreo fată, nu era treaba mea…”, le-a mai spus jurnaliștilor bunica băiatului.

Vânzătoarea de la un magazin de lângă casa în care locuia tânărul de 17 ani a spus că la ora 6:02 minute el era deja la gară, în condițiile în care următorul tren spre Pașcani avea să ajungă abia la ora 7:56. De asemenea, băiatul nu părea să fie supărat în acea dimineață, dar a plecat de acasă mult mai devreme decât de obicei.

„Nu avea probleme la şcoală, nici cu oamenii din sat. Pentru că era un copil foarte respectuos, saluta pe toată lumea din sat, vorbea frumos. Nu pot să-mi dau seama de ce a făcut asta. Poate se simţea singur. Poate pentru că stătea de mic doar cu bunica lui, părinţii şi fraţii mai mari fiind toţi plecaţi în străinătate… Dar ieşea mereu cu băieţii prin sat. Se înţelegea bine cu toată lumea. Chiar nu înţeleg“, a declarat vânzătoarea pentru sursa citată.

În cursul zilei de ieri, în timp ce jurnaliștii de la Ziarul de Iași stăteau de vorbă cu bunica băiatului, verișorii acestuia i-au adus acasă corpul neînsuflețit aflat într-un sicriu, cu mașina de la pompele funebre. Durerea rudelor și lacrimile lor au fost sfâșietoare atunci când sicriul a fost scos din mașină, mai relatează sursa citată.

Foto: Ziarul de Iași (www.ziaruldeiasi.ro)

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a descoperi cu exactitate cauzele acestei tragedii, chiar dacă în momentul de față totul pare să indice că ar fi vorba despre o sinucidere.