Durere fără margini la înmormântarea adolescentului român mort în Italia într-un accident cu scuterul. „Vei rămâne mereu în inimile noastre!”

Era seara zilei de 6 decembrie 2022. Alin și-a salutat părinții și, în timp ce ieșea din casă, le-a promis că se va întoarce în dimineața următoare.

Din păcate, adolescentul, de naționalitate română și în vârstă de numai 17 ani, nu s-a ținut de promisiune. Astfel, la numai câteva ore după aceea, părinții aveau să primească tragica veste că fiul lor a murit.

Alin Marin Constantin Varna locuia cu părinții săi într-o casă de pe via Martiri della Libertà din localitatea Caravaggio, provincia Bergamo din Lombardia. În acea seară, el a plecat de acasă foarte fericit, deoarece urma să petreacă noaptea cu iubita sa.

Alin Varna, 17 ani, mort într-un dramatic accident rutier din Italia.

S-a suit pe scuterul său și, după ce s-a oprit la un McDonald’s de pe Strada Provincială care traversează localitatea pentru a cumpăra niște hamburgeri, a pornit spre casa iubitei sale, situată în localitatea Mozzanica din aceeași provincie.

Ajuns într-o curbă însă, un autoturism Fiat Punto care venea din fața sa și efectua o depășire, intrând pe sensul opus de mers, a lovit în plin scuterul condus de tânărul nostru conațional și i-a răpus viața pe loc.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La locul accidentului a sosit de urgență personalul sanitar de la 118, dar viața lui Alin nu a mai putut fi salvată.

În cursul zilei de marți, 13 decembrie 2022, medicul legist a efectuat autopsia asupra trupului neînsuflețit pentru a stabili cu exactitate cauza decesului, iar parchetul din Bergamo a dat apoi undă verde familiei pentru înmormântare.

Potrivit ziarului Corriere della Sera, părinții tânărului român, Eugenia și Marin, au decis să organizeze funeraliile vineri, 16 decembrie 2022, la biserica Santi Fermo e Rustico din Caravaggio.

Înmormântarea tânărului român de 17 ani. Foto: primatreviglio.it

Slujba religioasă a fost oficializată de către preotul român de rit ortodox, Traian Vartan, de la biserica românească din Cassano d’Adda, mai precizează sursa citată.

Înmormântarea a fost una pe cât de emoționantă, pe atât de dureroasă. Numeroși prieteni de-ai tânărului nostru conațional au fost prezenți la înmormântare și unii dintre ei aveau și tricouri cu imaginea lui Alin pe ele și textul: „Vei rămâne mereu în inimile noastre!”

Foto: primatreviglio.it

De asemenea, pe capota mașinii care a transportat sicriul, a fost așezat steagul României, pe care mulți prieteni de-ai lui Alin s-au semnat și cineva a scris în limba română: „Nimeni nu moare dacă trăiește în inima celor care rămân.”

Foto: primatreviglio.it

La terminarea slujbei, la scoaterea sicriului din biserică, prietenii lui Alin au lansat în aer mai multe baloane albe, poi au pornit un scuter și au turat motorul, în memoria românului nostru.

La final, cei prezenți au ascultat o melodie cântată de rapperul italian Sfera Ebbasta – „Brnbq” – și toți prietenii tânărului decedat s-au strâns în jurul mașinii funerare cu sicriul pentru a fredona piesa împreună.

Momentul cel mai emoționant însă și, totodată, cel mai dureros, a fost când prietenul cel mai bun al lui Alin – Ahmed – a ținut un discurs în biserică, la finalul slujbei religioase, pentru a spune câteva cuvinte despre adolescentul român.

Cel mai bun prieten al lui Alin a ținut un discurs emoționant în biserică. Foto: primatreviglio.it

Ahmed a spus: „Alin ne smulgea mereu un zâmbet. Nu aș fi crezut vreodată că mă voi afla azi aici, niciunul dintre noi nu s-a așteptat la asta, dar uneori viața ne rezervă surprize urâte.

„Alin a fost și va rămâne mereu pentru noi un fiu, un frate și un foarte bun prieten pe care nu-l vom uita niciodată și care lasă acum un mare gol în viețile noastre.

„Anumite lucruri, precum acesta, sunt și vor rămâne de neexplicat, deoarece sunt nedrepte și fără niciun sens, dar trebuie să căutăm în interiorul nostru puterea pe care Alin a avut-o mereu și pe care a crezut că o avem și noi, pentru a ne putea ridica și pentru a-l onora așa cum și-ar fi dorit.”

Distribuie acest articol