„Din lumea poeziilor mele”, ne scrie Gabriel Ionescu și ne trimite astăzi această frumoasă poezie:
Mărțișorul
În Martie, în prima zi de primăvară,
E ziua ce se cheamă MĂRȚIȘOR
Și-un obicei ce-i doar la noi în țară,
Să dai simbolul dragostei. Ușor!
Șnur alb cu roșu, prinde-o figurină,
Coșar, potcoavă, barză, ghiocel,
Se prind în piepturi ca într-o vitrină
Și-aduc noroc. Nu mult, doar puțintel.
Cu-n lucru Mic, câștigi un lucru Mare,
Aduci o mulțumire celei dragi,
Căci mărțișorul cere o iertare
Și o plimbare, la cules de fragi.
Un ghiocel, simbolul umilinței,
Dar e greșit. E floarea curajoasă,
Căci el e și măsură a dorinței,
Ce-și scoate capul din zăpada groasă.
Deci voi, femei și fete, Româncuțe,
Vă dăruiesc la toate-un Mărțișor
Și nu veți fi de nimeni întrecute,
Și anul ăsta vă va fi cu spor.
Un mărțișor, simbol al primăverii,
Prins de un alt simbol. Simbolul vieții,
Ne dă la toți speranța revederii
Și-n alte lumi. Da! Asta cred poeții.
N-o mai lungesc. Femei din viața mea,
Vă prind în piept un simbol al credinței,
Un ghiocel. O parte dintr-o stea
Și vreau un zâmbet. Al bunăvoinței.
Ionescu Gabriel
