Eboli – rasism la adresa românilor: „De vină pentru mizerie sunt românii și primarul, că le-a dat casă de la stat”

Polemică și rasism la adresa românilor în localitatea Eboli, la sfârșitul lunii mai, când locuitorii italieni din via Emilio Lussu, cartierul Pescara, au protestat împotriva unei familii de cetățeni români (soț, soție și cinci copii) dar și împotriva primarului din Eboli, după ce familiei de români le-a fost desemnată o locuință de la stat.

De când primăria a dat casa de la stat românilor, aici trăim în mizerie”, au declarat protestatarii.

„Vedeți chestia aia galbenă? Este tapițeria interioară a rulotei unde locuiau românii înainte de a primi casa de la stat”, au mai adăugat locuitorii italieni nemulțumiți, referindu-se la deșeurile aruncate lângă tomberoanele din gunoi, așa cum pot fi observat în imaginea de mai jos.

Mizeria din cartier pentru care sunt învinovățiți românii – Sursa foto: Il Mattino.

Membrii familiei de români locuiau inițial într-o rulotă și au făcut cerere la primărie pentru o locuință de la stat iar când le-a venit rândul pe listă, primarul le-a desemnat acestora un apartament.

După ce familia de români s-a mutat în locuința de la stat, rulota a fost preluată de o familie din Eboli și mai târziu, după ce s-a mutat și familia din Eboli din rulotă, aceasta a fost preluată de un oarecare traficant de droguri, scrie ziarul Il Mattino.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu toate acestea, pentru rezidenții din via Emilia Lusso vina este tot a românilor pentru mizerie și, de când au primit casa de la stat, se pare că românii sunt vinovați pentru toate relele ce au loc în acel cartier.

„De vină pentru mizerie sunt românii și primarul, că le-a dat casă de la stat. Casele de la stat trebuie să fie date italienilor”, protestează în continuare locuitorii din zonă care nu reușesc să accepte faptul că primăria a dat locuința unei familii de români care are aceleași drepturi ca și o familie de italieni, conform legilor europene.

Casa a fost dată familiei de români fiindcă era următoarea pe listă iar funcționarii de la biroul Case al primăriei explică: „Primarul nu a făcut nimic rău, familia (de români – n.r.) se afla pe listă și a primit casa, la fel ca și cetățenii italieni”.

Sursa: Il Mattino

Distribuie acest articol