Trenul internațional Eurocity 158, care aparține companiei italiene Trenitalia și care face legătura între Milano (Italia) și Basel (Elveția), a deraiat în această dup-amiază de miercuri, 22 martie 2017, în jurul orei 14, la ieșirea din gara localității Lucerna, din Elveția.
Conform companiei Trenitalia citată de Corriere.it, în urma deraierii acestui tren care avea la bord 160 de persoane, șapte persoane ar fi rămas rănite ușor iar trei dintre aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ceilalți pasageri au fost evacuați din tren, aceștia fiind nevoiți să se întoarcă pe jos, pe liniile de tren, până în gara din Lucerna.
Din primele relatări se pare că vagonul cu numărul 4 al trenului ar fi deraiat de pe linie din cauza devierii unui macaz și apoi s-a răsturnat pe lateral.
După deraiere, trenul ar fi lovit un stâlp, fapt în urma căruia gara din Lucerna a rămas fără curent electric. Traficul pe linia respectivă a fost întrerupt și au fost aduse autobuze menite să transporte pasagerii afectați de această deraiere până la destinație.
Trenitalia a creat o linie telefonică, la care se poate apela din Italia, pentru persoanele care doresc să afle informații despre pasagerii aflați la bordul trenului deraiat. Numărul de telefon dedicat în acest scop este: 0800 722 233.
Până în acest moment nu avem informații că în trenul deraiat la Lucerna s-ar fi aflat persoane de cetățenie română dar vă vom ține informați.