Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a trimis primul transport cu ajutoare către Ucraina

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei anunță că a trimis primul transport cu ajutoare către Ucraina.

Marți, 1 martie 2022, a plecat primul transport de ajutoare către orașul Izmail din Ucraina, unde vor fi distribuite, cu sprijinul Preasfințitului Părinte Episcop Veniamin, al Episcopiei Basarabiei de Sud, în ziua de 4 martie, anunță într-un comunicat, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni” din Reggio Emilia (1), împreună cu Parohia „Sfinții Zaharia și Elisabeta” din Parma și Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Sesto San Giovanni (Lombardia), au organizat un transport de ajutorare destinate celor greu încercați în această perioadă. Bunurile colectate sunt în cantitate aproximativă de 17000 de kilograme (12000 kg alimente neperisabile, 4000 kg produse de menaj, 300 kg medicamente). Dintre acestea, peste 3000 kg de alimente sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani.

A fost organizată și o colectă de bani, primele ajutoare financiare fiind deja alocate instituțiilor abilitate care se ocupă de primirea și îngrijirea refugiaților.

Pentru cei care doresc să trimită un ajutor financiar în acest sens, o pot face prin transfer bancar, în următorul cont:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
  • Diocesi Ortodossa Romena d’Italia;
  • IBAN: IT39R0306909606100000114741;
  • CODICE SWIFT: BCITITMM;
  • Mențiune (Causale): ajutor refugiați Ucraina.

Pentru mai multe informații și detalii privind colecta de alimente neperisabile sau tip conservă, precum și de bunuri constând în: pături, lenjerii, saltele, perne, pilote, jucării, medicamente și haine (noi); puteți lua legătura cu PC. Părinte Cons. Daniel Șurubaru, Departamentului pentru Pribegi și Săraci al Episcopiei, la numărul de telefon (+39) 327 639 94 84 sau la adresa de e-mail: pribegi.episcopia.italiei@mitropolia.eu

Distribuie acest articol