Fabricate în România, dar cu eticheta „Made in Italy”. Garda de Finanțe a confiscat 42.000 de măști la Veneția

Garda de Finanțe italiană a confiscat 42.000 de măști tradiționale destinate Carnavalului de la Veneția pentru o valoare comercială de câteva zeci de mii de euro, neconforme cu regulamentul Made in Italy. Deși măștile prezentau însemnele simbolice ale Italiei, rezultau confecționate în România, informează Il Gazzettino.

Măști la Veneția

Articolele, care erau puse în vânzare în unele magazine din centrul istoric al orașului, aveau atașate etichete cu cele trei culori ale drapelului italian și un fel de certificat de garanție care atesta că sunt create manual la Veneția.

În realitate totul era o minciună, deoarece în urma verificărilor agenții de la Garda de Finanțe au constatat că măștile erau produse în România, așa cum dealtfel era indicat și pe etichete, doar că se putea citi greu la prima vedere. Faptul că măștile au fost prelucrate în țara noastră era menționat pe etichete, dar cu litere aproape imperceptibile, mult mai mici decât restul informațiilor.

Prin urmare, finanțatorii au considerat că situația poate fi încadrată la „indicații de falsă origine” prevăzută de legislația Made in Italy. Aceasta sancționează comercializarea mărfurilor de origine străină ce prezintă însemne capabile să inducă consumatorul în eroare și să creadă că produsele sunt de origine italiană.

Un număr de 42.000 de măști destinate Carnavalului de la Veneția au fost confiscate.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI