Factură uriașă în Italia, de 15.339 euro, pentru o bătrână de 88 de ani. Femeia a ajuns la spital

Caterina Giovinazzo, o pensionară de 88 de ani din Camporosso (Liguria) a fost internată în secția de terapie intensivă a spitalului Borea din Sanremo, după ce a suferit un atac de panică la primirea unei facturi la apă în valoare de 15.339 euro.

Factura a fost emisă de Iren, compania care gestionează rețeaua de apă din zona provinciei Imperia.

Pensionara a avut un șoc când i s-a citit factura la apă, de 15.339 euro, din care o parte de 7.669 euro fusese deja dedusă automat din contul său de la Banca di Caraglio din Camporosso.

Fiii femeii au relatat presei locale cele întâmplate, exprimându-și îngrijorarea profundă pentru viața mamei lor.

Ei au observat diferențe mari în consumul de apă raportat în factura contestată, comparativ cu facturile anterioare, unde consumul maxim înregistrat era de doar câțiva metri cubi, cu o valoare de maxim 65 de euro.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform informațiilor disponibile, factura acoperea perioada august-octombrie, cu un consum declarat de 4182 de metri cubi de apă, de la 21 februarie până la 31 octombrie, o discrepanță semnificativă față de consumul obișnuit al gospodăriei.

Compania Iren a reacționat și a admis că e posibil să fie o eroare, exprimându-și regretul pentru situația creată și promițând să ia legătura cu familia pentru a investiga cauzele acestui incident:

„Vom lua imediat legătura cu familia pentru a verifica motivele care au dus la această sumă. Suntem foarte îndurerați de ceea ce i s-a întâmplat doamnei.

În cazul în care se dovedește că eroarea ne aparține, nu va trebui să plătească nimic. Vom încerca să înțelegem cum s-a ajuns în această situație.”, au transmis reprezentanții Iren.

Distribuie acest articol