Familie de români din Italia, scandal cu violențe în aeroport fiindcă nu li s-a permis îmbarcarea în avion

Părinții unei familii de naționalitate română, formată din cinci persoane și rezidentă în Italia, în vârstă de 56 și respectiv 54 de ani, au făcut scandal miercuri, 20 aprilie, pe aeroportul metropolei germane Frankfurt pe Main, deoarece li s-a refuzat îmbarcarea într-un zbor cu destinația Toronto, Canada.

Capul familiei a agresat polițiștii germani care au fost chemați la fața locului, se relatează într-un comunicat de presă emis de Poliția Federală de pe Aeroportul Frankfurt am Main. În urma incidentului, un polițist a trebuit să fie tratat pentru răni cauzate de mușcături, zgârieturi și lovituri cu pumnii.

Imediat după ce compania aeriană i-au informat pe membrii familiei de români, la poarta de îmbarcare, despre faptul că familia lor nu poate călători cu avionul spre Toronto din cauza unei interdicții de intrare în Canada, dispusă de autoritățile canadiene, cei doi soți români au refuzat să părăsească zona de securitate.

De asemenea, cei doi au vociferat și au țipat la personalul aflat la ghișeu. În plus, la explicațiile factuale și conciliante ale patrulei de poliție, alarmate de personalul aeroportului, aceștia au reacționat cu strigăte puternice și, de asemenea, au refuzat în continuare să părăsească zona de securitate, în ciuda cererilor în acest sens din partea polițiștilor.

Când forțele de ordine au vrut, în cele din urmă, să-l scoată pe bărbat din zona respectivă, după solicitări repetate, acesta i-a atacat pe agenți cu lovituri de pumn și mușcături, motiv pentru care polițiștii au fost nevoiți să-l pună la pământ și să-l încătușeze.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Soția agresorului a încercat să împiedice încătușarea acestuia de mai multe ori, astfel încât a fost nevoie ca familia să fie dusă la cea mai apropiată secție de poliție, dar numai după ce o altă patrulă a fost chemată în ajutor.

Cuplul de români a fost acuzat de poliția germană pentru infracțiunile de vătămare corporală, rezistență și agresiune împotriva forțelor de ordine. Numai după ce a plătit un depozit de garanție în valoare de 1.200 de euro, familia de români a fost eliberată.

Distribuie acest articol