O italiancă în vârstă de 53 de ani împărtășește într-o scrisoare deschisă, publicată pe Fanpage.it, lupta ei continuă pentru a găsi un loc de muncă după ce a fost nevoită să își părăsească ultimul loc de muncă stabil, un magazin care a fost vândut de proprietarul afacerii.
Relatând despre eforturile sale neîncetate de a-și găsi ceva de lucru care să îi permită să trăiască cu demnitate, aceasta dezvăluie o realitate sumbră cu care se confruntă multe persoane de vârsta ei.
În ciuda înscrierilor la Oficiul forțelor de muncă și participărilor la cursuri de formare profesională, singurele oferte de muncă pe care le-a primit au fost pentru posturi de curățenie, slab remunerate, cu un program de doar două sau trei ore pe zi și la o distanță considerabilă de domiciliu – aproximativ 50 de kilometri.
Această situație o face pe femeie să se întrebe cum va reuși să supraviețuiască, exprimându-și recunoștința către organizații caritabile precum Caritas, care le oferă sprijin celor în nevoie:
„Am 53 de ani și, din păcate, în 2013 a trebuit să părăsesc locul de muncă pentru că au vândut magazinul unde îmi exercitam profesia.
După 11 ani de căutări, înscrieri la oficiul de muncă, urmat cursuri de formare, din păcate nimic, absolut nimic! Cred că acum, la vârsta asta, suntem considerați bătrâni și de aruncat.
Singurele locuri de muncă disponibile sunt la curățenie, dar acestea sunt locuri de muncă prost plătite, orarii de două sau trei ore pe zi și nu mai mult, la o distanță de 50 de kilometri de locuință.
Mă întreb, cum vom reuși să trăim!? Dacă nu ar fi Caritas, care ne mai dă din când în când câte ceva, o persoană ar putea muri de foame. Aceasta este realitatea în Italia”, a transmis femeia.
O poveste personală care pune în lumină dificultățile cu care se confruntă persoanele în vârstă de pe piața muncii din Italia, accentuând disparitățile și provocările din sistemul de angajare care lasă multe persoane fără un mijloc de subzistență adecvat.
