O femeie din Italia a născut în scara blocului. „0dată ieșită din lift, Silvia nu mai avea puterea să meargă”

Silvia, o italiancă însărcinată în ultima lună, a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă vineri, 16 septembrie 2022, la ora 15:40, în scara blocului din Portonaccio (cartier din Roma, capitala Italiei) unde locuiește, ajutată fiind doar de soțul său și de doi vecini.

Venirea pe lume a unui copil este un eveniment memorabil. Majoritatea părinților pot demonstra că o ocazie de acest fel reprezintă un moment unic în viața unui om.

Puțini părinți sunt însă cei care se pot lăuda că au trăit o experiență similară cu cea a cuplului din Portonaccio. În cazul lor, nașterea a avut loc în circumstanțe rarisime. La parterul unei clădiri, chiar în fața ușii liftului!

„Numele fetiței este Evi, este bine și acum este cu mama ei la spitalul Pertini”, a declarat vizibil emoționat Fabio Prodosmo, tatăl bebelușului, contactat telefonic de Roma Today.

Scurta relatare a tatălui

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Dimineața ne-am dus să facem o monitorizare la spitalul din Casilino, iar Silvia, soția mea, a avut o dilatare de trei centimetri. Ne-au trimis acasă și m-am dus să-l iau de la școală pe celălalt fiu al meu, Alain” povestește proaspătul tătic a doi copii.

La întoarcerea acasă, Fabio s-a trezit în fața unei situații complet neașteptate. „Am găsit-o pe soția mea în baie, unde începuse să aibă primele contracții”. În acel moment a început cursa spre spital, la care s-a ajuns însă abia după nașterea micuței Evi.

Holul de la intrare a fost sala de naștere

Nașterea a avut loc în holul de la intrarea în clădire pentru că „odată ce a ieșit din lift, Silvia nu mai avea puterea să meargă”, a mărturisit Fabio care, în acel moment, a sunat la ambulanță, apoi a început să calculeze intervalul contracțiilor, care a scăzut rapid de la cinci la trei minute.

Dar nu a fost necesar să-l comunice telefonic personalului paramedical, deoarece nașterea Silviei a avut loc fără complicații deosebite, cu ajutorul soțului ei, al Ameliei Maiuolo și Francesco Bianco, doi vecini care s-au grăbit să ajute, după ce au fost atrași de strigătele femeii însărcinate.

Clipe cât o eternitate

„Evi a venit pe lume într-un mod complet natural, am avut grijă să o iau în brațe pentru a o împiedica să alunece pe podeaua unde se afla Silvia – a explicat tatăl bebelușului – după aceea am bătut-o pe spate cu două degete, pentru că de îndată ce a ieșit nu părea să mai respire.

„Operația a fost repetată pe parcursul câtorva clipe care păreau să se extindă la nesfârșit, până când a început să plângă”, și-a reamintit tatăl. Era semnalul victorios pe care îl aștepta cu sufletul la gură toată lumea.

- Continuarea după publicitate -
Micuța Evi și mama ei, Silvia. Foto: F. Prodosmo/Roma Today

Final fericit

Sosirea ambulanței a fost puțin mai târziu. „Au ajuns la câteva minute după ce a născut, nu pot să spun exact câte, poate zeci. Iar soția mea, chiar dacă am cerut să fie internată la Casilino, a fost transportată la Pertini, pentru că era mai aproape”.

Monitorizat timp de câteva ore pentru a verifica apariția unor eventuale infecții pe care mediul non-steril de naștere le putea sugera, copilul se află în stare bună. „Aș dori să le mulțumesc celor doi vecini ai mei, unul de profesie chirurg și, celălalt, audiometrist”, a conchis tatăl micuței Evi.

Protagonistul unui eveniment care a făcut din nașterea soției sale Silvia un eveniment unic, Fabio le-a transmis fără să vrea jurnaliștilor implicați o parte din emoția sa, aceștia recunoscând bucuria de a scrie despre o situație foarte delicată, dar cu final fericit.