Femeie moartă în Italia după ce a primit o factură de 15.000 de euro la apă

Caterina Giovinazzo, o pensionară în vârstă de 88 de ani din Camporosso, regiunea Liguria, a decedat în ajunul Crăciunului la spitalul din Sanremo, unde fusese internată de la începutul lunii decembrie.

Tragicul eveniment a avut loc după ce a primit o factură la apă în valoare de 15.339 de euro, datorată unei erori ulterior recunoscute de compania Iren, responsabilă pentru serviciul respectiv.

Fiul ei, Gianni Trapani, a declarat citat de La Repubblica: „Nu suntem nici măcar furioși, ne simțim prea rău, durerea e mai puternică decât tot”.

Acesta a mai adăugat că familia trăiește mai multă durere decât furie, chiar dacă în săptămânile anterioare au cerut clarificări în legătură cu incidentul.

Deși nu se poate face o legătură directă între decesul Caterinei Giovinazzo și eroarea de calcul a facturii, este adevărat că pensionara s-a simțit rău imediat după ce nora sa i-a citit detaliile consumului la apă pentru perioada august-octombrie.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Factura, sosită la bancă pe 14 noiembrie și plătită automat de instituția financiară, a fost o eroare majoră, așa cum s-a descoperit ulterior. Din cauza plății automate, contul ei a fost golit de 7500 de euro, suma totală disponibilă.

După cercetările de rigoare, s-a constatat că de fapt consumul real al locuinței pensionarei era de câțiva metri cubi, cu un cost de 55 de euro, însă familia nu a reușit să-i explice acest lucru.

Reprezentanții Iren au emis o declarație în zilele următoare incidentului, cerându-și scuze și promițând restituirea banilor, explicând că eroarea s-a datorat unor citiri greșite ale contoarelor și unui posibil schimb între contorul pensionarei și cel al unei companii.

„Nu am mai reușit să o facem să înțeleagă că a fost o greșeală”, a spus fiul despre mama sa, care s-a stins la spital.

Deși familia nu pare să intenționeze să dea în judecată compania Iren, incidentul a declanșat o serie de controverse și reacții din partea instituțiilor locale. Primarul din Camporosso, Davide Gibelli, a comentat: „Este un episod extrem de grav”.

Funeraliile pensionarei vor avea loc joi, 28 decembrie, la ora 10:30, în biserica San Marco Evangelista din Camporosso.

Distribuie acest articol