Femeie moartă în Italia prin sinucidere asistată. Primul caz decontat de statul italian

Anna, o femeie în vârstă de 55 de ani, din Trieste, a devenit primul caz în țară de sinucidere asistată suportat de serviciul sanitar național, informează Corriere della Sera.

Acest eveniment marcant a avut loc pe 28 noiembrie, când Anna, suferind de scleroză multiplă progresivă, și-a administrat singură un medicament letal, în propria casă.

Sinuciderea asistată constă în ajutorul sau asistența acordată unei persoane care dorește să-și încheie viața.

Se consideră asistență la suicid furnizarea materialelor necesare pentru realizarea acestuia. Ajutorul poate fi oferit de către profesioniști medicali, asistente sau alte persoane.

Odată ce se stabilește că situația persoanei se califică în conformitate cu legile privind sinuciderea asistată de medic pentru acea locație, asistența medicului se limitează de obicei la scrierea unei rețete pentru o doză letală de medicamente.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În cazul de față, procesul a fost posibil datorită unei ordonanțe a Tribunalului din Trieste care a permis ca medicamentul letal și instrumentația necesară să fie furnizate de Sistemul Sanitar Național (SSN).

Un medic voluntar desemnat de serviciul de sănătate a asistat procesul, fără a interveni direct în administrarea medicamentului.

Anna a lăsat un mesaj emoționant, exprimându-și dragostea pentru viață și familia sa, dar și decizia dificilă de a pune capăt suferințelor sale insuportabile. Ea și-a exprimat recunoștința față de cei care i-au respectat voința ei și față de familia care i-a fost alături până la sfârșit.

Cazul a fost gestionat de Asociația Luca Coscioni, care a precizat că Anna a urmat procedura prevăzută de sentința Cappato\Antoniani din 2019. Aceasta a fost a treia persoană asitată de asociație și al cincilea caz de suicidi voluntar asistat în Italia.

Biserica catolică din Italia condamnă această procedură. Episcopul Antonio Suetta, din Ventimiglia, a comentat astfel cazul Annei:

„Astăzi este o zi tristă pentru că o persoană și-a părăsit viața într-un mod atât de dureros.

Din păcate, atât în ceea ce privește sfârșitul vieții, cât și începutul ei, astăzi predomină o mentalitate în care omul presupune că este stăpânul vieții.

Nu este așa. Nu polemizez cu situația doamnei pentru care simt respect, discut într-un context liber despre ceea ce ar trebui să se întâmple în lumea politică, socială, culturală. Aici trebuie să pregătim bune practici.

Deocamdată, văd că suntem pe un drum în pantă către o derivă foarte gravă, dar sunt convins că această practică greșită va face ca multe persoane cu bun simț să reflecteze și să revenim la poziții mai umane.

Aici nu este vorba de credință, abordarea este umană și ideologia eutanasiei este inumană”, a transmis episcopul italian.

„Viața este un drept, nu moartea”, a spus Papa Francisc acum câteva luni, când a vorbit despre eutanasie, reiterând opoziția Bisericii față de legislațiile care în multe state încearcă să introducă dreptul la sfârșitul vieții.

Distribuie acest articol