O femeie română își caută fratele adoptat în Italia

Valentina Domokos, o româncă din județul Hunedoara, își caută fratele care a fost înfiat în Italia cu mulți ani în urmă: „Vreau doar să știu că este bine și să-i transmit că noi, frații lui, nu l-am uitat și că îl vom iubi mereu.”

Valentina ne scrie că fratele său, Goia Gabriel Alexandru, este născut pe data de 23 martie, 1983, în localitatea Roșiorii de Vede, din județul Teleorman. Gabriel, un băiețel blond, cu ochi albaștri, înăltuț pentru vârsta lui și slăbuț, a fost înfiat în anul 1991 la vârsta de 7 ani și jumătate de o familie de italieni. Acum ar avea vârsta de 36 de ani.

„Tot am încercat să dăm de el dar fără rezultat – ne spune Valentina – de atunci nu mai știm nimic despre viața lui. Mi s-a promis că voi primi vești despre dânsul și familia adoptivă când voi fi majoră, dar nu a fost adevărat, nu știu unde se află și nici dacă este bine sau nu. Eu nu voi înceta să îl caut.”

Zeci de mii de copii au fost adoptați din orfelinatele românești în anii ’90

Cifrele vechiculate de unii dintre foştii directori ai Oficiului Român pentru Adopţii arată că, în perioada 1990-2001, au fost adoptaţi în străinătate peste 30.000 de copii. În anul 2004 adopțiile internaționale au fost intezise în țara noastră.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol