Un fermier din Austria tăia ilegal porci și vindea carnea românilor fără a respecta normele sanitare. „Am crezut că-i ceva ecologic”

Un austriac în vârstă de 65 de ani din landul Stiria își făcuse un obicei din sacrificarea ilegală a porcilor la propria sa fermă și comercializarea cărnii acestora către clienți care, în marea lor majoritate, erau de naționalitate română, informează Kronen Zeitung.

Luni, 17 octombrie, fermierul pensionar cu fracțiune de normă, a trebuit să se prezinte în instanța de judecată din Graz (Stiria) pentru fraudă și încălcarea Legii privind siguranța alimentară și protecția consumatorilor (LMSVG).

De asemenea, în banca acuzaților i-au stat alături ginerele său și un alt fermier prieten care îi furniza porci. Sacrificarea acestora la domiciliu era obișnuită nu cu mult timp înainte. Dar acum, acțiunea de tăiere a porcilor la ferma proprie și vânzarea cărnii fără a respecta noile cerințe legale, au devenit infracțiuni.

Tocmai acest model de afacere i-a a adus pe cei trei inculpați în instanță. Fermierul a mărturisit sacrificarea ilegală a porcilor, iar ginerele său a recunoscut la rândul său că și-a ajutat socrul. În plus, clienții cunoșteau faptul că respectiva carne nu era certificată din punct de vedere sanitar.

„Un kilogram de carne m-a costat 1,85 euro”, i-a spus judecătorului Helmut Wlasak un client de naționalitate română, martor în proces. Acesta a cumpărat un astfel de porc împreună cu vărul său în 2021, cu puțin timp înainte de Crăciun.

„Așa este tradiția la noi și nu am putut să mergem acasă, unde avem porci, din cauza pandemiei de Covid”, a adăugat conaționalul nostru. El a crezut că totul este în regulă și ecologic. Era o practică obișnuită acolo ca clienții să dea o mână de ajutor la fața locului.

Deși carnea proaspătă era ținută într-o cadă, podeaua era murdară și tot ce ai fi văzut acolo era un motiv să nu cumperi. Un alt client totuși a precizat: „Carnea a fost bună, proaspătă și mai ieftină decât în magazin”.

Fără a fi definitive, sentințele date sunt de șapte luni de închisoare cu suspendare și amendă de 7500 euro pentru fermier, amendă de 3600 euro pentru prietenul său, precum și o amendă de 5400 euro, pe jumătate suspendată, pentru ginere.

Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol