Festivalul Propatria: Recital „Culori și umbre” susținut de pianistul Nicolae Dumitru

Vineri, 4 octombrie 2019, ora 19:00, Accademia di Romania in Roma și Asociaţia Culturală Româno-Italiană Propatria din Roma organizează concertul „CULORI ȘI UMBRE”. Concertul va fi susținut de pianistul Nicolae DUMITRU și va avea loc în Sala de concerte a Accademia di Romania in Roma (Piazza José de San Martin 1, Roma). În program piese de: J. S. Bach, George Enescu, Ottorino Respighi și Claude Debussy. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile cu rezervare pe Eventbrite.

NICOLAE DUMITRU este un pianist caracterizat de Diarionews drept un artist cu „calități extraordinare, cu o foarte bogată şi minuțioasă tehnică” și de revista Melos ca „spontan, de o sinceritate deplină şi dedicat cu pasiune fiecărui detaliu”. S-a născut la București, în 1968, a studiat pianul în particular cu Sonia Ratescu și ulterior cu maestrul Dan Mizrahy.

Sub îndrumarea acestuia pregătește Concertul în la major KV 488 de Mozart, pe care îl interpretează în mai 1987 pe scena Ateneului Roman, acompaniat de Orchestra de Cameră a Medicilor dirijată de regretatul Ermil Nichifor. Sub aceeași îndrumare devine întâi stagiar al Colegiului „Gnessin” din Moscova, iar apoi, ca bursier al statului român, absolvent (1998) al Academiei Ruse de Muzică „Gnessin”, la clasa maestrului emerit Mihail Sayamov.

Coordonat de acesta, parcurge si studiile postuniversitare în perioada 1998 – 2001. În toți acești ani petrecuți la școala moscovită, plămăduitorul evoluției sale artistice este profesorul Emmanuel Monaszon. În perioada studiilor concertează ca solist al Filarmonicii Academice de Stat din Moscova la sala „P.I. Ceaikovski”, sub bagheta dirijorului Vladimir Ponkin, al Filarmonicii de Stat din Chișinău, dirijat de Valentin Doni, al filarmonicilor din Nijni – Novgorod, Omsk, Novosibirsk, Belgorod. După întoarcerea în țară, din ianuarie 2002 și până în prezent evoluează pe scenele principalelor filarmonici din țară, iar pe scena bucureșteană susține recitaluri la Sala Mare a Atheneului Roman, Sala Radio și Sala „Auditorium” a Muzeului de Artă.

Apare ca solist invitat al Filarmonicii „George Enescu” din București și al Orchestrei Naționale Radio, cu care realizează prima interpretare Radio a Concertului pentru pian și orchestră de Antonin Dvorak. În decembrie 2009 susține un concert de gala „Vienna Christmas Proms” sub egida Raiffeisen Bank România, iar in septembrie 2010 este inițiator și solist al proiectului concertistic în aer liber „Armonii de Toamnă” la Teatrul de Vară din Herăstrau. În 11 iunie 2011 este invitat de către Institutul Francez să deschidă „Grande Journee Liszt” cu un recital în Metroul Bucureștean.

De asemenea, susține recitaluri în centre culturale din țară. De-a lungul acestor ani susține numeroase lecții deschise, master – classes și workshop-uri la liceele de muzică din orașele unde susține concerte și recitaluri. Pe scena europeană susține recitaluri la Stockholm, Viena, Baden am Wien, iar în 2008 realizează la invitația Institutului Cultural Român un turneu dedicat centenarului Sigismund Toduta la Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapesta, Veneția, Roma.

În cadrul Anului aniversar Frederic Chopin 2010 este invitat în festivalul „Palatele Sankt – Petersburgului”, la Capella Academică de Stat din Sankt – Petersburg și la Galeria Armelor din Kremlin (Moscova), în festivalul „Nopțile pianistice de la Chișinău” și susține un recital și un master-class la Accademie d’Ete d’Aix-en-Provence. Din ianuarie 2011 lansează la Teatrul „Act” din București spectacolul devenit permanent „Poveste pentru pianist și măști”, cu un deosebit succes la public. În 2013 a lansat proiectul naţional de recitaluri educative „ConCerto!“, adresat tinerilor interpreți şi susținut în principalele centre filarmonice şi culturale din ţară.

Proiect realizat cu susţinerea Ministerului Pentru Românii de pretutindeni, Accademia di Romania in Roma, Institutul Cultural Român.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!