Fetiță de 5 ani răpită de pe plajă în Italia, de un pensionar care spunea că este bunicul ei

Un italian în vârstă de 70 de ani a convins o fetiță de 5 ani de pe o plajă din Porto Cesareo, în provincia Lecce (Puglia), să îl însoțească, spunând celor din jur că este bunicul ei. Copilul a fost abordat de bărbat fără ca vreunul dintre membrii familiei să observe. Pensionarul suferă de probleme psihice și din cele declarate carabinierilor nu ar fi avut intenții violente.

Momente de panică pentru membrii familiei, duminică, 28 august, care petreceau o zi de vacanță pe plajele din Salento (sub-regiune din Puglia), în ultimul weekend din august. Micuța a dispărut brusc în timp ce se juca pe nisip. Ea a fost luată de un pensionar pe care familia fetiței nu îl cunoștea, dar care le-a spus celor prezenți că este bunicul ei, relatează Fanpage.

Fetița a scăpat de sub controlul părinților pentru câteva momente în timp ce se juca și a fost abordată de bărbat fără ca nimeni din familie să observe. Când și-au dat seama de absența ei, micuța era de negăsit.

Căutările au început imediat și părinții au fost terorizați când niște oameni le-au povestit că au văzut-o pe copilă plecând de mână cu un bărbat care, celor ce îi ceruseră explicații, le-a spus că el este bunicul.

Din fericire, după câteva minute micuța a fost găsită, confuză, dar sănătoasă, nu departe de locul unde a fost văzută ultima dată. Imediat după aceea, în apropiere a fost identificat și bărbatul care a luat-o. Acesta a fost înconjurat și lovit de persoanele care se aflau în apropiere și au asistat la întreaga scenă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Carabinierii, sosiți la locul incidentului, au constatat că era vorba de un bărbat cunoscut în zonă, care suferă de probleme psihice, dar a fost întotdeauna considerat nepericulos din punct de vedere social. Potrivit militarilor, acesta nu avea intenții violente, iar apropierea lui de fetiță a fost interpretată greșit de oamenii din jur. Părinții fetiței, așadar, în ciuda fricii mari pe care au avut-o, au decis să nu depună plângere.

Distribuie acest articol