Fiul unei românce din Italia, găsit mort în casă. Era asistat de o badantă

Un adolescent tetraplegic în vârstă de 16 ani, fiul unei românce rezidentă la Carnate, provincia Monza, în Lombardia, a fost găsit mort în casă de carabinieri în dimineața de marți, 15 noiembrie. Băiatul nu era singur, ci cu îngrijitoarea, în timp ce mama era plecată cu partenerul său într-o călătorie, precizează Corriere della Sera.

Tânărul, suferind de tetrapareză spastică, fusese încredințat de mama sa unei badante, după care femeia a plecat împreună cu noul partener într-o excursie în Turcia.

Carabinierii au fost alertați de tatăl băiatului, care nu a putut lua legătura nici cu îngrijitoarea și nici cu fosta soție

Părinții băiatului sunt despărțiți, iar tatăl locuiește la Torino. El știa că fosta soție este plecată în călătorie cu noul ei partener și că băiatul a rămas în grija unei badante. Marți, însă, nu reușea să intre în contact cu niciuna dintre cele două femei pentru a avea vești despre fiul său.

După ce a sunat-o de mai multe ori pe îngrijitoare, apoi pe fosta soție, dar niciuna dintre ele nu i-a răspuns, îngrijorat, a anunțat carabinierii. Militarii s-au prezentat la domiciliul respectiv, situat în zona Vimercati și ușa le-a fost deschisă de îngrijitoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe pat, în camera sa, adolescentul zăcea fără viață. Pe trupul neînsuflețit nu s-au găsit semne de violență.

Procurorul Marco Santini de la Parchetul din Monza a deschis deocamdată un dosar fără suspecți și a dispus efectuarea autopsiei pentru a fi stabilită cauza decesului tânărului de 16 ani.

Distribuie acest articol