Cu ocazia aniversării a 125 de ani de la naşterea Reginei Mamă Elena a României (3 mai 1896, Grecia – 28 noiembrie 1982, Elveţia), la Florenţa vor avea loc mai multe manifestări şi evenimente dedicate acestei figuri istorice care a marcat istoria României, a Europei şi a întregii umanităţi, o figură feminină activă la Florenţa.
Marele premiu Fiorino d’oro al celei de-a 63-a ediţii a Concursului Internaţional de Irişi „Premio Firenze” va fi decernat în memoria Reginei Mamă Elena a României şi va fi oferit în acest an de către Asociaţia Alter.NATIVA. Cu prilejul acestei ediţii speciale, Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti a donat Societății Italiene a Irisului o selecţie de mai multe genotipuri de irişi de pe întreg teritoriul României, care au fost plantaţi în Grădina de Irişi de la Florenţa.
Unic în felul său şi renumit pe plan internaţional, concursul pentru cele mai bune soiuri de plante are loc în fiecare an, în oraşul care are ca emblemă exact această floare. Prima ediţie a acestuia a avut loc în 1957, an în care a fost inaugurată şi grădina special amenajată în partea de est a platoului panoramic Piazzale Michelangelo.
Società Italiana dell’Iris a fost înfiinţată în 1959, cu scopul de a administra grădina și concursul, iar numele Reginei Mamă Elena a României este strâns legat de această Societate, fiind una dintre membrii – fondatori și membru de onoare.
Rafinată, cultă, riguroasă, generoasă, Regina Mamă Elena a iubit Florența și s-a implicat în viața comunității florentine. Pasiunea reginei pentru flori și grădini a rămas imortalizată și în alte grădini renumite: la Vila Sparta din Fiesole și la Castelul de la Săvârşin.
Grădina de Irişi de la Florenţa se întinde pe o suprafață de 2,5 hectare și este deschisă publicului doar o lună pe an. Printre rândurile vechii livezi de măslini de pe Terenul Bastioanelor, în această grădină botanică înfloresc pe marginea aleilor peste 1500 de soiuri de irişi din toate colţurile lumii. De-a lungul anilor a devenit principalul centru de cercetare al acestei flori extraordinare, deţinând cea mai importantă bancă de date și de germoplasmă de rizomi de irişi din lume.
Ediţia a 63- a Concursului Internațional de Irişi va avea loc între 3-8 mai 2021, iar Grădina de Irişi va putea fi vizitată în perioada 2- 20 mai 2021, între orele 10:00- 18:00. Ca în fiecare an, acest concurs este organizat de către Societatea Italiană a Irisului.
Iniţiativele dedicate Reginei Mamă Elena a României aparţin Asociaţiei Alter.NATIVA și Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, sub patronajul Consulatului Onorific al României în Toscana.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc, ca în fiecare an, la Palazzo Vecchio, sediul Primăriei Florenţa la o dată comunicată ulterior (în baza dispoziţiilor anti Covid-19).