Focar de coronavirus la o fermă agricolă din Italia: 6 români sunt infectați, un total de 27 sunt în carantină

O fermă agricolă din Sequals, localitate în provincia Pordenone, din nordul Italiei, s-a transformat în ultimele zile într-un focar de coronavirus după ce șase cetățeni români au fost descoperiți pozitiv la testul pentru Covid-19, informează publicația Il Gazzettino.

Sequals este o mică localitate cu circa 2.300 de locuitori din regiunea Friuli-Venezia Giulia. Aici, în cadrul unei ferme agricole, 27 de lucrători agricoli de naționalitate română sunt în carantină deoarece, după primele două cazuri testate pozitiv joi de către Departamentul de Prevenire al unității sanitare locale, ieri au apărut alte patru cazuri, ceea ce a dus la un total de 6 persoane infectate.

„Există o bună probabilitate ca infecția să nu se fi răspândit în afara fermei respective”, a declarat Enrico Odorico, primarul localității conform sursei citate.

Autoritățile sanitare vor continua să țină sub observație muncitorii români și să le efectueze tampoane moleculare pentru depistarea virusului. Deocamdată, toți lucrătorii sunt obligați să rămână în carantină și nu le-a fost precizat termenul de expirare a acesteia. Va fi esențial pentru posibilitatea de a părăsi locația testul negativ la Covid-19 care ar putea ajunge în următoarele 48 de ore.

- Continuarea articolului după publicitate -

Reamintim că până la data de 7 septembrie, persoanelor care sosesc în Italia din România li se aplică obligativitatea supravegherii medicale și autoizolării pentru o perioadă de 14 zile.

Sunt exceptați de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri și de persoane și personalul navigant, precum şi persoanele care intra în Italia pentru motive de muncă în baza unor protocoale speciale de siguranţă aprobate de autoritățile sanitare competente.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos