A fost adoptată în Italia când avea doar 8 luni, și-a găsit familia de origine română după zeci de ani

Carmen s-a născut în anii ’90 în România, la Slobozia, de unde a fost adoptată de către o familie din Italia, pe vremea când aveau doar câteva luni. După mai bine de două decenii, s-a hotărât să-şi caute părinţii şi fraţii biologici. Şi i-a găsit în doar câteva ore, cu ajutorul unor fotografii vechi prin intermediul celei mai cunoscute pagini Facebook destinate copiilor care îşi caută rădăcinile.

„Mă numesc Carmen, sunt născută la data de 7 aprilie 1994, în Bucureşti. Am fost adoptată din România când aveam opt luni. Numele meu înainte de adopţie a fost Nicolae Carmen şi numele mamei biologice este Nicolae Vagniţa, din Slobozia. Mai ştiu că am un frate, azi, în vârstă de 28 de ani, pe nume Stoian Ionel. Îmi doresc mult să îmi găsesc familia şi să cunosc povestea noastră. Vă rog să aveţi amabilitatea să distribuiţi cât mai mult posibil apelul meu până când o voi găsi pe mama biologică sau alte rude. Vă mulţumesc şi sper, cu ajutorul vostru, să am cât de curând răspunsuri la întrebările mele!” Aşa şi-a început Carmen căutările, din Italia, acolo unde a fost adoptată, apelând la pagina Facebook „The never forgotten Romanian children” – Copiii niciodată uitaţi ai României.

Avea o poză cu ea, la vârsta de câteva luni şi câteva fotografii cu familia ei naturală, pe care părinţii adoptivi, din Italia, i le-au arătat târziu, când au considerat că tânăra e perfect matură ca să descopere povestea adopţiei sale. Una cu multe lacune şi semne de întrebare, care au măcinat-o în ultimele luni şi au făcut-o să contacteze pagina amintită.

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât, la doar câteva ore de la publicarea fotografiilor în mediul online, administratorul paginii „The never forgotten Romanian children” a fost contactat de mai multe persoane din Ţăndărei care i-au recunoscut pe părinţii fetei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Toți credeau că murise

Carmen a aflat că are nu unul, ci trei fraţi, toţi stabiliţi, de un an împreună cu părinţii, în Anglia, la Liverpool.

Pe 27 ianuarie 2018, pagina The never forgotten Romanian children a intemeiat o întâlnire video emoţionantă Italia – Anglia, între Carmen, părinţii săi şi cei trei fraţi. Un moment tulburător, mai ales că familia o credea moartă.

„Eu nu mai îmi revin, de aseară, de când am vorbit cu ea prima dată. Mă uit şi acu’ la poza din telefon şi-mi vine s-o scot de-acolo şi s-o iau în braţe. Nu mai ştiam nimic de ea… Vă daţi seama că sunt 24 de ani de când trăiec cu gândul că s-a prăpădit. Era bolnavă tare când s-a născut. Au ţinut-o acolo, în spital… Nu-i mai dădeau şanse să se înzdrăvenească… Nici nu-mi spuneau prea multe doctorii.(…) De când am aflat că e vie şi sănătoasă, plâng întruna! E aşa frumoasă şi mi-e aşa dragă… Mi-a arătat copiii ei, nepoţii mei, pe Auroara, fetiţa de an şi jumătate, şi pe Richard, de 3 ani. Am vorbit şi cu soţul, am vorbit, cu toţi, şi noi între noi”’, a declarat, pentru Adevărul, Vagniţa Stoian, mama fetei.

Mama și unul din frații lui Carmen, sursa foto: Adevarul

„Suntem fericiţi. Aşa veste rar primeşti! Vrem să ne întâlnim cu ea, s-o vedem în carne si oase… Au trecut atâţia ani în care n-am ţinut-o o dată în braţe, n-am ştiut cum îi e şi mai ales dacă e vie… N-am cuvinte să zic ce bucurie e pe noi, pe părinţi, pe fraţii ei, chiar şi pe nurori…. O să ne strângem cu toţii, zic eu, vara asta, dacă o veni ea la noi, aici, sau poate chiar acasă, în România, iar dacă nu poate, ne ducem noi la ea, că nu mai putem sta”, a declarat Mihai Stoian, tatăl fetei.

Cel mai târziu în toamna acestui an, Carmen, împreună cu soţul său şi cei doi copii vor ajunge în Anglia să-şi cunoască părinţii şi pe cei trei fraţi, de 28, 22 şi 18 ani.

Distribuie acest articol