Un fost ofițer român din cadrul SRI s-a predat poliției din Italia. Era condamnat definitiv în România pentru corupție

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, condamnat definitiv în România la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție, s-a predat, joi, 4 februarie, autorităților italiene din orașul Bari, scrie G4Media.

Fostul ofițer român se ascundea în Italia, după ce DNA l-a acuzat că, pe vremea când era ofiţer activ al SRI, l-ar fi pus în gardă pe omul de afaceri libanez Rami Ghaziri că este monitorizat de colegii săi de la Direcţia de securitate economică şi ar fi primit în schimbul protecţiei oferite o mită de aproape jumătate de milion de euro.

Dragomir avea gradul de locotenent și a fost condamnat în iunie 2020. Judecătorii care au dictat sentința au explicat că doar printr-o pedeapsă privativă de libertate, Dragomir va înțelege gravitatea faptelor sale, iar în închisoare poate medita.

Fostul ofițer a fost însă de altă părere, el a fugit din țară cu o zi înainte de condamnare, prin Arad, la bordul unui autoturism. Astăzi s-a predat singur Poliției din Bari.

Autoritățile române au transmis următorul comunicat:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„În dimineața de 4 februarie 2021, Poliția Română a fost informată, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Sirene, de către autoritățile italiene, că, în cursul zilei de ieri, un bărbat, de 42 de ani, urmărit la nivel internațional, s-a prezentat la o secție de poliție din Bari, însoțit de avocatul ales. Acesta a fost depus în Penitenciarul din Bari, în așteptarea prezentării în fața instanței de judecată, pentru validarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul București. În baza datelor furnizate de autoritățile din Italia, a fost informată instanța de judecată din România, care a emis mandatul european de arestare, pentru a traduce și transmite acest mandat către instanța care va judeca și dispune asupra predării către România.”