Fotografiile unui român din Torino publicate de primarul orașului pe pagina oficială de Facebook

„Culorile toamnei în Parcul Valentino”, scrie primarul orașului Torino, Chiara Appendino, pe pagina sa oficială de Facebook, alături de mai multe fotografii ale românului Mihai Bursuc. Fotografii pe care primărița le prezintă orgolioasă de frumusețile orașului pe care îl administrează, iar noi îi dăm dreptate absolută și suntem în aceeași măsură orgolioși că munca unui fotograf român este apreciață de autoritățile italiene.

Mihai Bursuc este un român originar din județul Iași care trăiește de 14 ani la Torino, în nordul Italiei. Pasiunea pentru fotografie și-a descoperit-o din întâmplare, când a fost mai mult nevoit să se reinventeze. Căutând înlăuntrul ființei sale, Mihai Bursuc și-a descoperit pasiunea de a imortaliza momente, peisaje, oameni, de a le da formă și culoare. „Pasiunea pentru fotografie mi-am descoperit-o aici, în Italia, am avut ceva probleme de sănătate la un moment dat și neavând ce face am luat cartea, manualul de la mașina de fotografiat, l-am studiat și așa s-a născut dragostea pentru fotografie.”, ne-a povestit Mihai.

Fotografiile lui Mihai Bursuc surprind în general momente de la festivități, evenimente, acțiuni ale comunității românești dar și peisaje ale orașului Torino. Imaginile orașului imortalizate de românul nostru sunt foarte apreciate de italieni, iar un exemplu este și postarea primăriței orașului Torino la care facem referire.

I colori dell'autunno al Parco del Valentino!

Gepostet von Chiara Appendino am Dienstag, 5. November 2019