Fructul kaki sau curmalul japonez, multiplele beneficii aduse sănătății

Fructul kaki, cunoscut şi ca „fructul zeilor” sau curmalul japonez, este un fruct originar din Orient (China și Japonia) care se adaptează uşor condiţiilor climatice şi pe care-l găsim tot mai des în supermarketurile de pe întreg continentul european. Pe lângă numeroasele beneficii, consumul de kaki are și o contraindicație: este nerecomandat celor care suferă de diabet.

Un adjuvant natural pentru detoxifierea organismului

Pe lângă faptul că este bogat în vitamica C, potasiu, apă și zahăr, are și un conținut mare de fibre. Prin urmare este un fruct care ajută la eliminarea toxinelor având efecte diuretice și laxative. Are de asemenea un rol protector în favoarea ficatului, stomacului, pancreasului și intestinului, ne asigură publicația Tutto Green.

Efect anti-îmbătrânire

Din punct de vedere nutrițional fructul de kaki conține cantități mari de săruri minerale. Pe lângă potasiul menționat anterior, conține fosfor, magneziu, fier, zinc, sodiu și mangan, apoi vitamina C și beta-caroten care mențin pielea curată, luminoasă, vederea sănătoasă și au o acțiune anti-îmbătrânire.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Previne ori ameliorează simptomele de răceală sau gripă

Fructul kaki are un conținut ridicat de vitamina C, iar asta ajută la consolidarea sistemului imunitar, respectiv la prevenția gripei și răcelii, dar și la apariția mai multor tipuri de inflamații ori infecții.

Mai puțin stres

Consumat regulat, fructul kaki poate alunga stresul și oboseala, datorită conținutului ridicat de zaharuri și potasiu. Fiind bogat în magneziu, ajută la reglarea metabolismului.

Kaki are și proprietăți antiinflamatorii, antitumorale, antiinfecțioase și antihemoragice, datorită antioxidanților polifenolici precum galocatechine, catechine și acidului betulinic.

Fructul se culege toamna târziu, în lunile octombrie-noiembrie și se poate consuma proaspăt, uscat, sub formă de gem sau inclus în diverse salate și preparate dulci.

Distribuie acest articol