Un român în vârstă de 35 de ani este căutat în aceste ore în Italia fiind suspectat că ar fi omorât la Milano un bătrân de 82 de ani. Între cei doi a existat în trecut o relație amoroasă.
S-a întâmplat în seara de luni, 6 decembrie, într-un bloc de locuințe de pe via Giulio Romano, zona Porta Romana. Pensionarul italian se numea Pierantonio Secondo și a fost ucis cu un cuțit și o drujbă.
Bărbatul român ar fi intrat în apartamentul bătrânului de la etajul al 7-lea făcând o gaură în ușa de la intrare cu o drujbă. Apoi, odată intrat în casă, l-a lovit pe pensionar cu un cuțit și, de asemenea, cu drujba pe care o avea asupra sa. Pe podeaua apartamentului au fost găsite două cuțite de bucătărie și o drujbă.
Potrivit anchetatorilor, crima ar putea avea loc într-un context de gelozie morbidă sau în orice caz în urma unei legături afective între cei doi. Pierantonio Secondi îl denunțase în ultimele luni pe bărbatul de 35 de ani pentru hărțuire, iar românul primise un ordin de a nu se apropia de casa fostului său iubit.
Cei doi ar fi locuit o perioadă împreună, între ei fiind o relație afectivă. În apartamentul bătrânului au fost găsite obiecte ale bărbatului român care a fost invitat să plece definitiv din locuința respectivă.