Funeraliile mamei românce din Italia ucisă de concubin. „Mihaela e un înger acum!”

Tristețe, lacrimi, flori și baloane colorate astăzi la Nereto, localitate italiană din provincia Teramo, în Abruzzo, unde au avut loc funeraliile Mihaelei Rouă, tânăra mamă româncă în vârstă de 32 de ani ucisă de concubinul ei cu puține zile în urmă.

„Mihaela e un înger acum, asemeni baloanelor albe și roz care au zburat spre cer când sicriul tinerei mame a ieșit din biserică”, scrie Cityrumors Abruzzo care a publicat și un video pe care îl puteți vedea mai jos.

Primarul Daniele Laurenzi a declarat doliu citadin, toți locuitorii s-au oprit o clipă în această după-amiază pentru a-și lua rămas bun de la Mihaela, ucisă în ziua de 9 octombrie de concubinul ei, Cristian Daravoinea în vârstă de 36 de ani, care se află acum într-o celulă din închisoarea Castragno.

Biserica a fost mult prea mică pentru câtă lume a venit să o salute pentru ultima dată pe românca noastră. De la prietenii Mihaelei, care locuia în Italia de 16 ani, până la colegi de muncă, angajatori, sau simple cunoștințe. Au participat, de asemenea, primarul localității și alți funcționari din administrația locală. Însoțiți de părinți și de profesori, au ținut să fie prezenți și colegii de clasă ai fetiței de numai 6 ani a celor doi, Jessica Maria. Toți s-au strâns în jurul mamei și al tatălui Mihaelei, sosiți din România ca să participe la funeraliile de astăzi și pentru a-și lua fata acasă, la Drobeta Turnu Severin, unde va fi înmormântată în pământul strămoșesc.

Ceremonia funerară de astăzi a fost oficiată de Laurențiu Costache, preot ortodox al bisericii din Scerne di Pineto.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deosebit de emoționant a fost discursul ținut de Lella Elia, profesoara lui Jessica și consilier al orașului, care a spus despre Mihaela că era „o mamă deosebit de grijulie, îndrăgostită de fiica sa și care avea două locuri de muncă pentru a putea să-i ofere copilei sale tot ceea ce își dorea și avea nevoie”. Jessica Maria a fost cea care a ales ultima rochie purtată de mama ei, cea de astăzi, din ziua funeraliilor.

Primarul Daniele Laurenzi a specificat în discursul său: „Lipsește în relațiile de cuplu cultura falimentului, a eșecului și capacitatea de a metaboliza sfârșitul unei legături dintre doi oameni”. Apoi, sicriul Mihaelei a ieșit din biserică înconjurat de mulțimea de oameni, baloane alb și roz au zburat spre cer, iar muzica lui Francesco Renga și Vasco Rossi au făcut atmosfera și mai emoționantă. Aplauzele lungi ale celor prezenți au salutat apoi plecarea sicriului în România.

Tânăra mamă va fi înmormântată la Dobreta Turnu Severin, locul de unde cu 16 ani în urmă Mihaela Rouă pleca în Italia pentru a-și urma dragostea și tovarășul de viață. Același care cu șase zile în urmă, cu două lovituri de cuțit a pus capăt vieții și viselor acestei tinere mame și femei. Care și-a condamnat prin gestul său ucigaș fetița de numai 6 anișori să crească și fără mamă, și fără tată. Jessica Maria a fost încredințată bunicilor materni, dar pentru moment va rămâne în Italia în așteptarea deciziei Tribunalului pentru minori.

„I-am luat mama, iar eu nu voi mai putea fi, ce se va întâmpla cu fetița mea acum?”, a fost întrebarea pe care tatăl ucigaș a adresat-o avocatului său, Fiorenzo Pavone. O situație la care cu siguranță nu s-a gândit atunci când a înjunghiat-o cu două lovituri de cuțit în piept și a lăsat-o pe Mihaela în agonie, să moară pe podeaua din bucătărie: „Ne-am certat în legătură cu casa, ea voia să mă părăsească, nu am putut să accept, apoi nu-mi mai amintesc nimic…”

Te-ar mai putea interesa și:

Distribuie acest articol