Gabriel, românul din Italia care doarme în mașină și trăiește cu 200 de euro pe lună

Nu se știe cum a ajuns să trăiască în mașină, dacă a avut sau nu vreodată o casă, dar Gabriel, bărbat român în vârstă de 40 de ani, acum atât are, o camionetă albastră în care doarme împreună cu partenera sa. Și nu se consideră sărac: „Nevoiaș este cel care nu vrea să muncească, eu îmi câștig existența dar o casă nu vreau, pentru că aș avea prea multe de plătit de la ea.”, spune românul citat de castedduonline.it

Voluntarii de la o organizație de caritate din Cagliari, în Sardegna, au mers în via Buoncammino să le ducă pături, haine și alte lucruri cu care cei doi să se încălzească în aceste zile când și în Italia se resimte mai ales în timpul nopții aerul geros al iernii. L-au găsit pe Gabriel acolo, alături de camioneta sa albastră și i-au pus câteva întrebări, uimiți de atitudinea românului nostru: „Mă ocup de comerț, cumpăr aur, argint, obiecte vechi, pe care le vând la rândul meu, mai fac transport cu camioneta mea, mă descurc. Mașina mea este casa mea și stau bine așa”, le-a spus el tinerilor de la Acli.

„Nu-mi convine să-mi iau o casă”- a continuat românul – „sunt prea multe cheltuieli, poate să mi-o și ofere de la primărie, nu o vreau, Nu este convenabilă ca să trăiești bine apoi, cu  cheltuielile, taxele și impozitele care se adună, ai nevoie de cel puțin 5.000 de euro pe lună. Poate că cifra este prea mare, dar ăsta este adevărul.”

Bărbatul recunoaște că se întâmplă de multe ori ca voluntari ai acțiunilor de caritate să vină și să îi aducă tot felul de lucruri dar spune că pentru el nu sunt necesare: „Da, vin și îmi aduc tot felul de lucruri, le accept, dar nu am nevoie de nimic, eu îmi pot cumpăra din când în când dacă am nevoie de ceva.”

Este de 5 ani la Cagliari Gabriel și în fiecare lună reușește să câștige între 200 și 300 de euro. „Am avut și momente proaste în viață” – recunoaște el tinerilor italieni care au venit să îl ajute – ”ceva probleme cu justiția, în trecut. Toată lumea poate greși dar cu bunăvoință poți să îți îndrepți greșelile. Nu sunt sărac. Săraci sunt cei care nu au bunăvoință!”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O alegere de viață, un mod de a trăi supus anumitor riscuri dar care, în viziunea lui Gabriel, este normal și plin de demnitate.

Distribuie acest articol