Gestul unei românce din Italia după ce i-a murit soțul, a înghițit un pumn de pastile și a pornit cu mașina pe autostradă

O româncă de 37 de ani, stabilită de mai mulţi ani în Italia, a suferit recent o depresie puternică după moartea soțului ei. Femeia a decis că nu mai poate trăi fără el și a înghiţit un pumn de pastile, apoi s-a urcat la volanul mașinii sale şi a condus pe o autostradă din orașul Orvieto (Umbria) cu intenția de a-și lua viața.

Era în jurul orei 23:00 de miercuri, 16 ianuarie, când un șofer de camion a observat maşina avariată lângă un loc de parcare de pe Autostrada 1 (A1), în apropiere de Fabro. Persoana de la volan încerca să plece cu automobilul, dar nu reuşea. În acel moment, a sunat imediat la numărul de urgențe şi apoi a mers să vadă despre ce e vorba. Așa a descoperit că la volanul autoturismului avariat, marca Saab, era o femeie, iar pe bancheta din dreapta o pisică, în cuşca ei. Poliţiştii din Orvieto, care au ajuns foarte repede la locul incidentului, au reuşit să blocheze autoturismul, mai ales că femeia era vizibil în stare confuzională.

Conaționala noastră a fost dusă la spital unde s-a descoperit că era pozitivă la substanțe toxice și unde a primit îngrijirile necesare, după care a povestit polițiștilor că i-a murit soțul de curând şi a intrat în depresie. Nu mai suportat durerea, pentru că nu putea să trăiască fără bărbatul ei şi a decis să-și pună capăt vieții. Astfel, a înghiţit un pumn de pastile antidepresive, a pus pisica în cuşca ei şi a luat-o cu ea, apoi a pornit pe autostradă, sperând că va adormi de la pastile şi maşina va intra fatal într-un parapet, sau va fi lovită de un camion.

Viața i-a fost însă salvată, iar femeia a fost încredințată unei prietene care locuiește în regiunea Toscana, informează Il Messaggero.

Distribuie acest articol