„Un gest mic de o umanitate profundă”, scriu italienii de la publicația La Nazione despre Viorica Sandu, o româncă din Italia care trăiește de foarte mulți ani la Lucca, în Toscana. Femeia nu a făcut altceva decât să adauge o fotografie pe crucea unui mormânt și să ducă flori pentru cel decedat. Care nu era un oarecare, ci un profesor italian renumit, care în ultimii ani ai vieții sale trăise pe străzi, ca un om fără căpătâi.
Roberto Negro, fost profesor universitar de muzică, a decedat în luna iunie a anului trecut la vârsta de 64 de ani. Timp de șase luni, trupul său a rămas la morgă în așteptarea cuiva care să îl poată îngropa creștinește, dar nimeni nu s-a prezentat, nicio rudă nu a consimțit să-și ia această obligație. A fost înmormântat în luna decembrie de către primărie, în cimitirul Sant’ Anna din Lucca, în locul unde sunt îngropați cei săraci și uitați de rude. O cruce simplă, un mormânt anonim și trist.
Dar în amintirea profesorului italian a sosit omagiul adus de nimeni altcineva decât de o femeie română, Viorica Sandu, care l-a cunoscut în ultimii ani din viață ai intelectualului. Acesta, nu se știe de ce și cum, ajunsese să vagabondeze pe străzi, să doarmă sub cerul liber, fără un adăpost deasupra capului, dar cu o bogăție imensă de cultură în interiorul său din care i-a împărtășit de câte ori se întâlneau întâmplător și româncei noastre.
Viorica a citit despre moartea profesorului în publicația La Nazione, îl cunoscuse bine pentru că el se adăpostea de multe ori în gară, aproape de locuința femeii. Viorica vorbise de multe ori cu el și chiar îl ajutase uneori, iar acum, afla cu tristețe că s-a stins și că fusese îngropat fără ca cineva să-i fi adus măcar o floare. A luat legătura cu cei de la ziar și le-a propus să împodobească crucea italianului cu o fotografie a lui, pentru a-i da o identitate iar mormântul să-i fie recunoscut de cei care treceau prin apropiere. O invitație pe care editura a primit-o cu bucurie. Au făcut rost de o fotografie frumoasă a profesorului, donată de Domenico Bertuccelli și, pe cheltuiala româncei noastre, au aplicat-o pe crucea profesorului. Astfel, crucea grea de piatră gri, a prins culoare și identitate, nu mai este una oarecare ci crucea profesorului universitar Roberto Negro.
«Îl cunoșteam de mai mulți ani” – povestește Viorica Sandu – „l-am ajutat mereu, cât am putut, trăia prin preajma gării, aproape de unde locuiesc eu. Era greu să intri în vorbă cu el, era un om suspicios, nu avea încredere în oameni, dar după ce am reușit să intru în vorbă cu dumnealui, era extraordinar de fascinant când stăteam la taclale. Știa multe, era o plăcere să vorbești cu dânsul, o persoană de mare cultură, foarte bine informat cu privire la evenimentele actuale și foarte lucid. A fost internat de mai multe ori după ce a avut câteva incidente, mi-a povestit că a fost bătut de huliganii și infractorii care se învârt prin gară. Nu-l pot numi „vagabond”, nu este un cuvânt pentru el, nu i se potrivește. Era doar un om liber, asta se poate spune despre el!»
În încheiere, românca povestește despre gestul său dezinteresat, care i-a impresionat pe italieni: „După ce am văzut un articol despre moartea sa, m-am gândit că ar avea dreptul la mai mult, acum, după moarte. O fotografie pusă pe piatra de mormânt, un tribut minim pentru un om însemnat, astfel încât, oamenii să poată găsi ușor mormântul profesorului și să așeze acolo o floare împreună cu o rugăciune, așa cum am făcut eu.”
