Gorj: român din Italia omoară 33 de mistreți cu Dacia Sandero în drumul său spre casă

Sursa foto: www.pandurul.ro

Un șofer român care se întorcea din Italia în seara de joi, 10 august 2017, la bordul unui autoturism Dacia Sandero, a omorât 33 de porci mistreți într-un accident care a avut loc pe raza localității Ciuperceni, din județul Gorj, relatează site-ul Pandurul.ro.

„A fost un porc mic la început, care a intrat sub mașină și așa m-a aruncat în ceilalți. Nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă, am crezut că e o turmă de oi cu ciobani și m-am speriat. Am sunat la 112 pentru Poliție și Ambulanță. M-am speriat, dar acum sunt bine”, povestește șoferul român pentru sursa citată.

Din păcate, mistreții nu sunt deloc bine dar pentru localnicii din Ciuperceni bărbatul este un erou. Mai mulți săteni, printre care și câțiva vânători, s-au adunat la locul accidentului și l-au felicitat pe șoferul Daciei Sandero pentru performanța sa, deoarece aceștia sunt nevoiți să-și apere noapte de noapte culturile de porumb pentru a nu fi distruse de mistreți.

„A omorât puțini! Păi, eu am muncit toată vara, iar acum nu dorm noaptea, că vin mistreții și fac prăpăd. Acum, băiatul ăsta cu mașina să dea în judecată vânătorii, că uite ce i-au făcut!”, spune un localnic puțin mai pretențios.

Cu toate acestea, sătenii s-au rușinat de faptul că le-a scăpat din vedere grupul de mistreți despre care șoferul care i-a omorât spune că aceștia mergeau în șir indian.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Chiar și vânătorii din localitate, care s-au apucat imediat să numere „victimele” accidentului și au văzut că este vorba de 33 de mistreți în total, omorâți în numai câteva secunde, s-au simțit un pic intimidați de reușita românului din Italia.

„Noi am stat 10 ore azi și abia am prins un mistreț, iar dumnealui a luat 33 în câteva secunde. Cred că trebuie să-l facem vânător. Dacă aude cine trebuie, omul ăsta nici nu mai are nevoie de examen. La ce procentaj are, noi am fi buni doar să-i fim gonaci”, a declarat unul dintre vânători.

Cu toate acestea, conform șefului Asociației de Vânătoare Diana din zonă, Florin Nuțu, moarte celor 33 de mistreți ar putea fi o problemă pentru perioada de vânătoare fiindcă asta înseamnă mult mai puține animale în bătaia puștii.

Distribuie acest articol