Grevă generală în Italia vineri, 25 octombrie, în domeniul transporturilor, sănătății și educației

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în cursul zilei de vineri, 25 octombrie 2019, mai multe organizații sindicale vor organiza o grevă generală, care ar putea afecta serviciile publice și private în domeniul transporturilor, sănătății și educației.

Vor fi perturbări în transportul feroviar, aerian și maritim, precum și în transportul local. La Roma, vor fi disfuncționalități la nivelul transportului public local, iar greva ar putea afecta inclusiv serviciile de salubrizare, școlile și farmaciile publice.

Pentru mai multe informații cu privire la serviciile afectate, cetățenii români sunt rugați să consulte site-ul Ministerului Infrastructurii și Transporturilor, precum și site-urile oficiale ale companiilor de transport la care intenționează să călătorească. În cazul pasagerilor care călătoresc cu avionul, se recomandă consultarea informațiilor existente pe site-urile aeroporturilor și contactarea companiilor aeriene.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +39 340 8821688; Milano: +39 366 108 1444; Torino: +39 338 756 8134; Bologna: +39 349 1178220; Bari: +39 334 604 2299; Catania: +39 320 965 31 37).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet roma.mae.ro, mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Italia  și reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informații și sfaturi de călătorie.