Homo rotalianus!

Geneza rotalianului și a limbii rotaliene

Începuturile politicii de globalizare pe care le trăim și migrarea masivă a maselor duc indestructibil la apariția de noi tradiții, obiceiuri, tendințe, prin împrumutarea și asimilarea de concepte, principii, obișnuințe și nu în ultimul rând asimilarea de noi cuvinte în limba română.

Geneza rotalianului și a limbii rotaliene își are originea în anii ‘90, când, mânați de griji, nevoi, durere, românii au luat calea pribegiei cu o valiză în mână, cu doi bani în buzunar și cu speranța unui viitor mai bun pentru ei și pentru copiii lor.

Unii dintre ei s-au oprit în Germania, mulți s-au urcat pe Acropole, alții au ajuns la umbra turnului Eiffel, cei mai curajoși au traversat Tamisa, râul Londrei, unii au populat câmpiile însorite ale Spaniei iar cei mai mulți dintre ei s-au așezat în peninsula continentului: Italia!

Abia au pus piciorul pe pământul lui Dante, Leonardo și Michelangelo, dacii noștri, latinizați între timp, au dat piept cu o lume nouă, o mentalitate, un mod de a face și  a vedea lucrurile total diferite de ale lor. Unde mai pui că erau nevoiți să mai învețe și dulcele și melodiosul grai al limbii italiene!

Și s-au pus pe treabă!

Că românul nu se sperie ușor, el ia lucrul, îl privește, învârtește și sucește iar unde trebuie… cârpește!

Că ziua-i scurtă și munca-i multă! De unde timp și de-nvățat?

Mai știa el ceva cuvinte în italiană de pe acasă, că doar cunoștea toate melodiile lui Albano și Romina pe de rost:

„Felicità? Un bicchiere di vino e un panino, la felicità”!

Dar trecerea de la sarmale cu șorici la „panino” nu e ușoară, că vorba aia, cu un „buongiorno” nu se face primăvară așa că a adoptat o nouă strategie lingvistică derivată din conceptul simte românește, gândește în italiană și vorbește în amândouă!

Găsim astfel în limba vorbită de românii din Peninsulă elemente din dicționarul italian care le folosește atunci când intră în contact cu alți vorbitori de rotaliană dar și atunci când o sună pe bunica din Moldova, să o mai întrebe de sănătate:

„Săru’mâna mamaie, come stai? Senti oleacă, dar bunicul”?

Și uite așa, vrea nu vrea, învață bunica rotaliană, contribuind la răspândirea acestei noi limbi, că pleacă el românul departe de sat și glie dar rădăcinile și le poartă peste tot unde s-ar duce.

Fie el la Milano sau Torino, la Roma sau la Palermo, tot face el un grătar cu mici de 1 Mai și tot o oală cu sarmale îi sfârâie pe foc la Crăciun! Nelipsite sunt ouăle roșii la Paște și bun e „panetonele” dar cozonacul românesc a fost declarat patrimoniu național!

Dar o pizza nu și-o refuză niciodată, că mari meșteri pizzetari mai sunt italienii ăștia iar înghețată atăt de bună ca în Italia nu a mâncat pe nicăieri!

Iar vecina de pe scară, face un tiramisù de mai mare bunătatea!

Și uite așa, încet dar cu convingere, românul muncește, trăiește și se integrează în societatea în care își duce existența. Dacă nu reușește, se adaptează, schimbând sau împrumutând elemente lingvistice, gastronomice sau de folclor. Că vorba aia:

„Dacă Dunăre n-aveam, Tibrul Dunăre-l făceam!”

Să ne rotalienizăm cu bine și la cât mai mulți urmași de soi pentru a duce peste veacuri geneza unei noi rase europene: Homo rotalianus!

 
 
 
Formația Ritmix din Torino