Hoție româno-italiană la Castelvetrano în Sicilia sau când naționalitatea este doar un amănunt dintr-un act de constatare

Furau combustibil din rezervoarele locomotivelor staționate, arestați un cetățean italian și unul român la Castelvetrano în provincia Trapani din Sicilia. Un al treilea dat în urmărire, informează tvio.it.

Doi bărbați, Domenico Cafiero, 59 ani și  Ștefan Cosmin Malus, de 27 de ani, au fost arestați de către ofițerii Poliției Feroviare din Marsala, care i-a surprins în timp ce furau combustibil două locomotive diesel de parcate la stația de cale ferată Castelvetrano. Aceștia, au desprins tuburile care transportă combustibilul de la rezervor la motorul locomotivelor, pe care apoi îl duceau cu bidoanele în interiorul unui garaj aflat în apropiere.

Alarma în ce privește furtul a fost declanșată atunci când cei doi hoți au fost surprinși de camerele video de supraveghere. Combustibilul furat, aproximativ 210 de litri, a fost restituit proprietarului, companiei Trenitalia. Investigațiile continuă în vederea identificării unui al treilea hoț, care a fost, de asemenea, surprins de către sistemul de supraveghere video.

Zona Castelverde este de ceva timp vizată de hoții de combustibil, infracțiuni în urma cărora au loc numeroase întârzieri ale trenurilor, daune economice precum și alte consecințe asupra orariilor și bunei funcționări a serviciilor. Împotriva acestui fenomen, Poliția Feroviară din Marsala își suplimentează activitatea, organizând patrule de supraveghere în stația feroviară precum și de-a lungul liniilor, în vederea asigurării unei bune funcționări a serviciilor și a siguranței pasagerilor.

Distribuie acest articol