În Italia AUR a câștigat voturi, dar a dezbinat prietenii de-o viață. Scrisoarea unei românce către cea pe care o considera prietenă

Un text de Eviana Clementina Mereuță:

Dragă prietenă de… AUR

- Continuarea articolului după publicitate -

Îți scriu aici pentru că de ceva timp nu te mai întâlnesc nicăieri. Inițial, am crezut, așa cum am crezut și pentru alții, că te-ai retras fiindcă ai treabă sau poate că ai vrut pur și simplu să-ți iei timp doar pentru tine. Mă întrebam dacă nu ai cumva vreo problemă de sănătate, pe timpurile astea toți suntem în pericol. Te-am căutat și am văzut că m-ai șters din lista ta de prieteni așa cum au mai făcut și alții.

Alții erau alții, tu nu, ești prietena mea(?)

Știi!? Zilele astea mă gândeam la borcanele cu compot de gutui pe care mama ta ți le-a trimis de Crăciun și tu le-ai împărțit cu mine. Și la borcanele de gem și la plăcinta cu dovleac. Pe vremea aceea eram prietene. Îți amintești cât alergam în stânga și în dreapta să adunăm lucruri și să trimitem la cei cu nevoi, îți amintești cât târam de cutiile pline de cărți ca să mai facem un bănuț pentru copiii și bătrânii cu probleme? Cât umblam să iau donațiile de jucării pentru cei mici, câte am mai făcut împreună…! Și donațiile pentru licitații. Bănuț cu bănuț s-a strâns ca să „cumpărăm viață” pentru cei cu probleme de sănătate, într-o Românie bolnavă.

Încă am în nări mirosul cărnii de pe grătar când eu țineam umbrela (ploua) și lanterna ca să întorci carnea și îmi era frică de dulăii din curte. Eu, ca un copil, mă învârteam după fusta ta și bieții de ei voiau să înfulece doar carnea de pe grătar, nu pe mine. Tu aveai grijă de mine și-i puneai pe fugă, iar eu mă simțeam în siguranță că erai lângă mine. Îți amintești când ne-am dus amândouă la acel eveniment pentru Amatrice? Voiam să facem simțită și prezența noastră acolo ca națiune, să reprezentăm România. La masa noastră, singura masă cu români, o masă cu zece persoane, doi erau italieni, mare galerie am făcut pentru România!

Ploua cu găleata așa cum plouă și acum prin „satul” nostru. Ne-am întors după ora 2.00, când Veronica n-a dormit toată noaptea de grija noastră. Mi se descărcase telefonul și nu-i răspundeam. Ploua și nu vedeam la doi metri în fața mașinii, mergeam încet pentru că te simțeam foarte încordată în dreapta mea, voiam să te simți în siguranță, altfel aș fi alergat ca o nebună. Am făcut trei ore până acasă. Te-am lăsat și până ce nu am ajuns și eu acasă, mi-am încărcat telefonul și ai primit mesajul că am ajuns, nu ai pus capul pe pernă. Ce timpuri frumoase! Ne susțineam în tot ce voiam să facem, ce elan și ce loialitate! Ce prietenie, unică! Refuz categoric să cred că și din partea ta a fost oportunismul, așa cum a fost la mulți alții, refuz să cred asta!

Apoi… Totul s-a schimbat. Încet, încet tot ce am făcut până atunci a început să prindă iz politic. La început te-am susținut și în această activitate, chiar eram mare unionistă, pff, luptătoare și doritoare de întregirea neamului. Mergeam să discut cu frații noștri de dincolo de Prut, frați care erau ca și noi, în Italia. Eu le vorbeam despre Unire, despre ceea ce visam, dar nu era și visul lor, nu visam în aceeași direcție sau poate direcția era, dar spre Vest, cine mai înțelege?!.

Când am primit primul răspuns de la un moldovean „dar noi nu vrem unire, noi am stat bine cu rușii, pe noi din România ne interesează doar pașaportul” am rămas ca la dentist, mă uitam la ei ca o curcă în lemne și mi-am zis că am dat greș, se mai întâmplă. În altă zi hai cu alții și tot așa același răspuns. Nu au fost 5 sau 10, au fost cel puțin 300 de frați de sânge și toți același răspuns. Îți amintești? Atunci am renunțat, dar asta nu înseamnă că nu te-am susținut, te admiram pentru perseverența ta.

Când te-ai întors din Basarabia (Sărbătoarea Unirii) mi-ai povestit, erai foarte mulțumită că ai trăit acele momente. Era planificat să merg și eu, dar m-am retras, nu puteam să fac ceva în care credeam doar eu și ei nu. Mi-am zis: dragoste cu de-a sila nu se poate și nu e tocmai principiilor mele. Câte au fost și toate frumoase.

Într-o zi ți-am scris și te-am anunțat că nu pot să mai onorez contribuția mea, atât cât puteam din puținul meu, în proiectele tale. Mi-ai răspuns că nu e nicio grabă și că pot să-ți dau și peste o lună, două. Nu m-ai întrebat ca altădată, ce s-a întâmplat, sunt ok!? Nu, mi-ai spus că pot și mai târziu. Nu era o sumă, cu drag aș fi continuat, doar că tocmai luasem decizia că nu mai particip pentru că era totul cu iz politic. Înțeleg că binele se face, dar niciodată să cumperi voturi.

M-am retras în tăcere și am lăsat lucrurile așa cum erau. Am mai participat la unele chestii deși chiar nu m-au convins și nu erau transparente cât aș fi vrut eu. În unele cazuri am încercat să-ți deschid ochii ca o bună prietenă, te-am mai tras de mânecă (virtual) dar tu erai luată în iureșul politicii și dorința de a izbândi. M-am bucurat pentru tine deși nu am votat partidul din care faci parte pentru că nu mă regăsesc.

Nu m-am gândit niciodată că tot ce nu au reușit alții să facă, să ne dezbine, a reușit politica. Ți-am respectat crezul și ți-l respect, dar niciodată nu te-aș urma în ceea ce nu cred și nu simt. Din toată mascarada asta care se numește politică, au ieșit două lucruri bune și anume: au dispărut anumite persoane putrede de prin Parlamentul României și eu m-am pricopsit cu o „Șoșoacă”.

Da, am și eu Șoșoaca mea, una dintre prietenele noastre comune. Ea v-a votat, dar nu pentru că ar crede în voi, ci pentru simplul motiv că în ziua respectivă a crezut că sunteți  „răul cel mai mic”. Nu am certat-o pentru orientarea politică și religioasă, nu au ce căuta între noi aceste subiecte și nu trebuie să influențeze relația dintre prieteni și rude. De atunci, a devenit Șoșoaca mea. Șoșoaca mea e diferită, foarte diferită de Șoșoaca ta. E contra restricțiilor și a purtării măștii, dar le respectă și când îmi spune că masca o sufocă, eu îi spun: pune-ți masca pentru că te protejează! Râdem, n-are încotro, știe că așa trebuie să facă din respect pentru ceilalți.

Știi ce mi-a zis într-una din zile? „Eu nu suport masca și nici regulile, dar le respect pentru că intru în contact cu persoane vulnerabile și mă tem să nu le îmbolnăvesc, nu mi-aș ierta-o niciodată. Vezi tu, Eviana, dacă mă îmbolnăvesc și trăiesc, aici sunt cu Alexandra (fiica ei), dacă mor și mă duc pe lumea cealaltă sunt cu Daniel (fiul ei care nu mai este printre noi)”. Sunt cuvintele ei și, sincer, m-au trecut fiori pe coloana vertebrală. Știi cine e Daniel, nu-i așa? Îți mai amintești cât am alergat împreună? Cât suflet am pus și câtă teamă pentru el? Atunci nu erai în partid, atunci erai prietena mea, aveai suflet. Acum… parcă ai devenit seacă, ai uitat totul, ți s-a șters de pe materia cenușie pata cu numele „prieten”. Ai intrat și trăiești în bula ta de AUR. Îți respect decizia și niciodată nu te-aș determina să ieși din ea, din bula ta.

A fi patriot se poate demonstra în multe feluri. Pe cei din România îi justific pentru naționalismul lor, dar nu pot să-i înțeleg pe cei ce trăiesc afară, ei nu pot fi naționaliști pentru că trăiesc pe tarlaua altora. Nimic de zis, suntem daci și „stăpâni pe acest pământ”, dar totuși trăim într-o țară care ne-a educat, ne-a arătat ce înseamnă să accepți pe ceilalți, care ne-au deschis ușile și ne-au așezat la masă. Tind să cred că și pe tine Italia te-a educat, așa cum m-a educat și pe mine, așa cum ne oblojeste rănile trupului prin spitalele ei.

Ei nu sunt naționaliști, au de toate culorile și toate categoriile. Noi trebuie să fim naționaliști, altfel nu suntem patrioți. Iartă-mă, dar mi se pare un patriotism fals. Cineva îmi spunea, păi i-o fi promis un loc de „primăreasă” în comuna ei. Să fie, zic eu și sper să ajungi primăriță în comuna ta și în locul dispensarului să găsesc un spital, în locul bisericii, o catedrală și pe locul căminului cultural să văd un palat de congrese. M-aș bucura enorm și atunci nu doar mi-aș scoate pălăria în fața ta, m-aș îngenunchea și ți-aș cere iertare că nu am votat din prima partidul tău. Până atunci lasă-mi 4 ani să mă conving și apoi cu drag dau și votul meu.

Știi care e diferența dintre Șoșoaca mea și a ta? Șoșoaca mea are umanitate, are inimă și înainte să se gândească la ea se gândește la ceilalți. Șoșoaca ta trăiește doar pentru pătrațica ei și se ghidează, de altfel, ca orice politician pe chestia „după mine, potopul.” Șoșoaca ta nu se gândește că sunt oameni de aceeași vârstă cu ea și care au alternativă de viață dar sunt mai sensibili, Șoșoaca ta se gândește doar la ieșitul în față, să dea bine în populism cu moaște, asta a mai rămas, moaștele.

Ceea ce eu nu înțeleg, draga mea, e că atunci când doamna „sârma-n dos” dădea bani la Catedrala Neamului, erai numai spume, acum… Hai cu biserica! Mă bucur pentru tine că l-ai găsit pe Mântuitorul nostru într-un partid, mare schimbare ai făcut. Nu te cert, Doamne ferește, dar nu ești tu. Mai vorbim de Bădălău? Ah, nu, că aveți și voi un Bădălău al vostru, dar nu se atinge, e spoit cu aur și are și aură. Nu, nu îți aduc nicio vină, stai liniștită.

Îți amintești când cineva de pe lângă mine te-a atacat prin niște discursuri? De multe ori își lua câte una peste ceafă și ștergea, alteori eram obosită și nu găseam puterea să combat fenomenul. Era anul trecut când mi-ai scris că iar a zis ceva de tine, iar eu, obosită de ale mele, ți-am răspuns: „Eu cu el e ceva, eu cu ceilalți e altceva, cine înțelege înseamnă că mă cunoaște, cine nu, nu mă cunoaște.” După vreo două ore m-ai sunat și ți-ai cerut scuze pentru că erai nervoasă. Ți-am răspuns că nu e nicio problemă pentru că tuturor ni se poate întâmpla același lucru.

Atunci, dragă prietenă, mi-ai zis: „Din cauza la unul și la altul, niciodată nu voi strica o prietenie atât de frumoasă cum e a noastră.” Am apreciat mult și încă mai țin în suflet acele cuvinte, dar iată că tot ce nu au reușit alții să strice a reușit partidul tău. E totuși o performanță ca partid și știi de ce? Pentru că politica celor 30 de ani din România a reușit să dezbine românii din Diaspora de românii de acasă, dar AUR a reușit o performanță unică, a reușit să dezbine românii din Diaspora între ei și românii de acasă între ei. Asta nimeni n-a făcut-o, decât AUR! De multe ori mă întreb dacă faci parte dintr-un partid sau o sectă, semănați mai bine cu o sectă.

Ceea ce aș vrea să-ți spun draga mea, că eu continui să cred că ești prietena mea și ești cumva într-o negură din care vei ieși. Îmi amintesc și zâmbesc frumos către sufletul tău, pentru că așa te știu cu sufletul frumos, determinată și altruistă, gata să-ți aperi pe cei dragi ție făcând scut în fața lor. Îmi amintesc și acum când ai transmis șefei de la „Radio-șanț bancarela” că de mai îndrăznește să mă mai atace „o calci pe cap”. Cât am mai râs și îți spuneam: „Las-o în plata Domnului, se simte și ea importantă.” Tu nu, erai înverșunată pentru că știai ce sunt și cum sunt, știai care-mi sunt valorile și în ce cred.

Dacă într-o zi se vor revărsa nori în sufletul tău și crezi că ai nevoie de aceeași Evi, știi unde sunt, știi unde mă găsești. Nu te voi certa, te voi îmbrățișa, nu te voi dojeni, te voi lua de mâna, nu îți voi pune nicio întrebare, îți voi arăta lumina. Dacă ți-am greșit, te rog să mă ierți și să treci cu palma în semn de șters peste gândul că nu-ți mai sunt prietenă.

Ușa sufletului meu e mereu deschisă pentru tine. Dar nu îți pot promite că nu voi taxa pe cei ce te reprezintă acum și au derapaje morale și știi de ce? Pentru că vreau o societate sănătoasă și pentru mine politicianul trebuie să fie tot ce nu sunt eu din punct de vedere intelectual, moral și uman. Îți doresc sănătate și tot binele din lume, îți doresc să ai Sărbători Binecuvântate și Lumină!

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate