Migrarea femeilor românce pentru a lucra în agricultura din Italia este un fenomen complex, motivat de mai mulți factori: salariile mici din România, lipsa locurilor de muncă, speranța într-un viitor mai bun pentru ele și familiile lor, situații de criză sau de nevoie acută, cum ar fi costuri medicale sau datorii acumulate. Munca în Italia le poate oferi o soluție temporară la aceste probleme.
Ascunsă în spatele unui gard de lemn uzat, casa Petrei din satul Zmeu, comuna Lungani din județul Iași, te încântă cu pereții externi acoperiți pe o parte cu var, iar pe cealaltă cu grinzi albe, pictate în roz.
Petra, cu părul negru și cu șuvițe albe, prins într-un coc improvizat, are 47 de ani. Timp de trei veri la rând a lucrat în Italia, ca muncitoare în agricultură, departe de casă și de copii, iar durerea acestei despărțiri îi face vocea să tremure, relatează Irpi Media.
„Unul dintre copiii mei trebuia să fie operat pentru o hernie inghinală severă. Am împrumutat 600 de euro pentru a plăti medicamentele și transportul din satul nostru la Iași, orașul unde se află spitalul”, mărturisește Petra.
Nu avea altă modalitate de a achita datoria decât să părăsească satul unde locuia cu cei nouă copii ai săi și să devină lucrătoare agricolă în Italia.
„Alina, cea mai mică dintre copiii mei, avea doar șase luni. Am lăsat-o în grija fraților mai mari. O mătușă din apropiere venea din când în când să-i verifice”, a povestit Petra.
De două ori pe săptămână, femeia suna acasă din Italia pentru a afla vești despre fetița ei și ceilalți copii.
„Nu aveam un smartphone, nu-mi puteam permite, le auzeam vocea la telefon, dar fără să-i văd”, își amintește ea despre cei trei ani în care a lucrat departe de copii.
Am lucrat împreună cu soțul meu într-o fermă agricolă din provincia Verona, unde recoltam fructe și legume 10 ore pe zi, cu un salariu de 6 euro pe oră. Angajatorii știau că îmi lăsasem copiii singuri în România, dar nu le păsa. Îi interesa doar să fiu cât mai eficientă la locul de muncă, nimic altceva.”
Petra, după trei ani de muncă grea în Italia, a reușit să-și achite datoria. Fiul ei a fost operat cu succes și acum este în afara pericolului.
Însă, întoarcerea acasă nu a însemnat sfârșitul greutăților. Veniturile familiei sunt la fel de scăzute ca și înainte. Copiii mai mari s-au mutat și ei în Italia pentru a lucra. Numai Alina, fetița cea mică, acum în vârstă de trei ani, a rămas cu Petra.
În fiecare seară, după ce micuța adoarme, Petra se așază la masa din bucătăria mică și își amintește de zilele în care lucra pe câmpurile din Italia.
„Atunci când lucram în Italia, îmi era mai ușor. Munceam mult, eram obosită, dar aveam suficienți bani pentru a mânca și a avea grijă de copiii mei. Acum, e greu să găsești un loc de muncă aici. Nu am bani pentru mâncare sau haine pentru copii. Dar cel puțin sunt acasă cu ei”, își încheie Petra povestea, cu un zâmbet amar pe chip.
Pentru mii de femei ca Petra, decizia de a pleca de acasă și de a lucra în străinătate este dureroasă. Însă, pentru multe dintre ele, este singura opțiune pe care o au pentru a asigura un trai decent pentru familiile lor.
Situația este complexă și necesită o abordare multi-dimensională, care să includă politici de protecție a muncii și a drepturilor, educație și sprijin psihologic pentru copiii lăsați în urmă, precum și schimbări culturale care să permită distribuirea mai echitabilă a responsabilităților de îngrijire între bărbați și femei.
Până când aceste schimbări vor avea loc, multe românce vor continua să lucreze în străinătate, sănătatea lor psihică va continua să fie afectată, iar copiii lor vor rămâne să crească fără prezența mamei, rezistând în fața dificultăților pe care viața ni pune tuturor în cale.
