Încă 129 de români din Italia descoperiți că primeau Venitul de Cetățenie în mod ilegal. Pedeapsa care se aplică

Încă 129 de cetățeni români din Italia au fost descoperiți de carabinieri recent că primeau ajutor bănesc de la autoritățile italiene în mod ilegal.

Suma cu care au prejudiciat statul italian se ridică la sute de mii de euro, relatează cotidianul digital Napoli Today.

Potrivit sursei citate, cetățenii români erau rezidenți în diferite localități din provincia Napoli și au solicitat de la INPS (Institutul Național de Previdență Socială din Italia) un ajutor bănesc pentru familiile aflate în dificultate sub forma Venitului de Cetățenie.

Acest ajutor social se acordă tuturor cetățenilor italieni sau persoanelor străine rezidente în Italia de minim 10 ani (dintre care 2 ani în mod continuu) care nu câștigă îndeajuns pentru a avea un trai decent.

Cu toate acestea, cei 129 de români care au solicitat ajutorul nu erau rezidenți în Italia de minim 10 ani, cum prevede legea, și au depus declarații false în acest sens, iar când funcționarii INPS au descoperit această anomalie, au semnalat-o carabinierilor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În urma investigațiilor efectuate de militari s-a constatat că prejudiciul adus statului italian de către aceste persoane a ajuns la circa 700.000 de euro, iar toți cei implicați au fost denunțați pentru înșelătorie în dauna statului.

Tot în aceeași zonă din Peninsulă oamenii legii au descoperit un cetățean român care a solicitat Venitul de Cetățenie de două ori. Mai întâi a solicitat ajutorul social de la autoritățile din Napoli, unde a declarat că este rezident, iar ulterior a făcut același lucru și în localitatea Marano di Napoli.

Când s-a prezentat la oficiul poștal pentru a retrage cardul bancar pe care urma să primească banii, acesta a prezentat documente falsificate, susțin anchetatorii. Și el a fost denunțat de carabinieri la Parchet pentru aceeași infracțiune.

Toate aceste persoane riscă acum o pedeapsă cu închisoarea între 2 și 7 ani, conform art. 640 bis din Codul Penal italian.

Distribuie acest articol