Italia: Începând cu 1 aprilie se pot depune cererile pentru indemnizația de 600 de euro pe luna martie

Începând cu 1 aprilie 2020 se pot depune online, la INPS, cererile pentru obținerea indemnizațiilor de 600 de euro pentru luna martie și a bonusurilor pentru servicii de babysitting, informează reprezentanții Ambasadei României în Italia pe pagina de Facebook.

Indemnizația de 600 de euro pentru luna martie se acordă anumitor categorii de lucrători cum ar fi: sezonierii din turism, lucrătorii agricoli cu contracte cu durată determinată, liber profesioniștilor, lucrătorilor cu contracte de colaborare coordonată și continuă, lucrătorilor autonomi înscriși la INPS și celor din domeniul spectacolului. Mai multe informații aici.

Cum se depune cererea? 

INPS a simplificat modalitatea de prezentare a cererilor. Cererile se depun exclusiv online.

Pasul 1 – codul PIN

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru a depune cererea online, pe www.inps.it, este nevoie de un cod PIN. Puteți solicita eliberarea PIN-ului:

  • fie direct de pe www.inps.it, accesând serviciul „Richiesta PIN”;
  • fie apelând Contacta Center-ul INPS: 803 164 (gratuit din rețeaua fixă) sau 06 164164 (contra cost din rețeaua mobilă).

INPS precizează că, dacă ați depus cererea și în 12 ore nu ați primit prin sms sau prin email primele 8 cifre ale PIN-ului, trebuie să sunați Call Center-ul INPS pentru validarea cererii.

Pasul 2 – depunerea cererii online

Vă puteți autentifica pe site-ul INPS introducând doar prima parte a PIN-ului (8 cifre), primită prin sms sau email.

Bonus pentru servicii de baby-sitting

Pentru „bonus pentru servicii de baby-sitting”, dacă ați depus cererea doar cu primele 8 cifre ale PIN-ului, trebuie să intrați în posesia celei de-a doua parte a PIN-ului, pentru a vă înregistra și pe platforma Libretto di Famiglia.

Cererile pentru obținerea concediului parental Covid 19 pot fi depuse aici.

Accesul online la serviciile INPS se poate face fie prin PIN-ul eliberat de INPS, fie printr-una dintre următoarele modalități:

  • SPID de cel puțin de nivelul 2;
  • Cartea de identitate electronică 3.0 (CIE);
  • Carta Nazionale dei Servizi (CNS).

Cine îl poate solicita și ce valoare are bonusul pentru baby sitter?

Salariații din domeniul privat, lucrătorii asigurați doar la INPS – Sistemul de Gestiune Separată și lucrătorii autonomi pot solicita bonusul pentru baby sitter, în valoare de maxim 600 de euro pe familie.

În cazul personalului sistemului sanitar public și privat acreditat (medici, asistenți medicali, personal socio-sanitar, tehnicieni laborator biomedical, tehnicieni radiologie medicală) și al celui din sistemul de apărare, ordine și siguranță publică, implicat în activitățile aferente urgenței epidemiologice Covid-19, se acordă un bonus pentru baby sitter de maxim 1000 de euro pe familie.

Pot beneficia de bonusul pentru baby sitter lucrătorii ai căror copii nu împliniseră 12 ani la 05.03.2020 sau cei care au copii cu handicap grav (cu condiția să fie înscriși la o unitate de învățământ sau la un centru de zi).

Nu se acordă bonusul pentru baby sitter în următoarele situații:

  • Unul dintre părinți este șomer / nu lucrează sau beneficiază de prestații pentru susținereavenitului;
  • S-a depus cerere pentru obținerea concediului parental extraordinar Covid 19.
Distribuie acest articol