A început campania de vaccinare în UE. Primele persoane vaccinate în Italia și România sunt două femei

În toate țările din Uniunea Europeană a început astăzi, 27 decembrie 2020, campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2. În România prima persoană vaccinată a fost o asistentă medicală generalistă, iar în Italia, directoarea laboratorului de virusologie de la Institutul Național pentru Boli Infecțioase „Lazzaro Spallanzani” din Roma a fost prima persoană vaccinată împotriva Covid-19.

Asistenta medicală Mihaela Anghel, în vârstă de 26 de ani, a făcut parte din echipa medicală care, în 27 februarie 2020, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2. Ea lucrează la Institutul Matei Balș din București și a fost prima persoană din România care, la ora 9:00 din această dimineață, a fost vaccinată împotriva noului tip de coronavirus.

Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată anti-Covid în România

Prima persoană vaccinată în Italia, duminică, 27 decembrie, la ora 7:20, au fost biologa Maria Rosaria Capobianchi, urmată de asistenta medicală Claudia Alivernini și asistentul social și de sănătate Omar Altobelli, toți de la Spitalul de Boli Infecțioase.

Maria Rosaria Capobianchi este directoarea laboratorului de virusologie de la Institutul Național pentru Boli Infecțioase „Lazzaro Spallanzani” și este cunoscută pentru faptul că, în februarie 2020, a izolat virusul SARS-CoV-2 responsabil pentru pandemia de COVID-19.

Maria Rosaria Capobianchi, prima persoană vaccinată anti-Covid în Italia

De-a lungul lunii ianuarie vaccinul va continua să fie administrat în Italia medicilor și asistenților din spitale, personalului și oaspeților din căminele de bătrâni. În total, aproape 2 milioane de persoane.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Imediat după aceștia, cel mai probabil spre sfârșitul lunii martie, se va trece la persoanele cu vârsta de peste 80 de ani, aproape 4 milioane și jumătate din totalul populației.

Din aprilie ar trebui să fie vaccinați cei aproape 13 milioane și jumătate de cetățeni care au între 60 și 79 de ani, apoi cei aproape 7 milioane și jumătate care au o comorbiditate cronică, adică prezența a cel puțin două patologii.

Până la începutul verii se estimează că se va trece apoi la restul populației, dar și aici va exista un ordin de prioritate. Planul de vaccinare menționează în mod expres categoriile care aparțin „serviciilor esențiale, precum profesorii și personalul din școlii, cel al forțelor de ordine, personalul din penitenciare”.

Listele prioritare de vaccinare ar putea fi modificate în cazul în care vor fi identificate ca fiind de risc noi segmente ale populației sau dacă în anumite zone ale țării vor apărea focare noi de COVID-19. Campania de vaccinare se va încheia în Italia în cursul lunii septembrie.

Conform autorităților, pentru a avea efectul dorit, cel puțin 60%-70% din populație ar trebui să se vaccineze.

Distribuie acest articol