A încercat să obțină rezidența în Italia dându-se drept cetățean român, ucraineancă arestată în incinta unei primării

O femeie de 35 de ani a fost arestată miercuri, 26 februarie 2020, la Biroul pentru Evidența Persoanelor din cadrul primăriei din Mestre (provincia Veneția) după ce s-a prezentat ca fiind de cetățenie română și a încercat să obțină rezidența pe teritoriul localității. Femeia era de fapt de cetățenie ucraineană, iar documentul de identitate prezentat era fals.

Ucraineanca a depus cererea pentru rezidență la Primăria din Mestre în urmă cu câteva zile, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul primăriei, dar cartea de identitate românească pe care a prezentat-o a ridicat unele suspiciuni în rândul angajaților primăriei. Ulterioare verificări efectuate cu ajutorul Poliției Locale au scos la iveală că femeia este de fapt de cetățenie ucraineană și nu română, iar documentul prezentat de ea era fals. Mai mult, se pare că femeia a reușit în cursul anului 2018 să obțină rezidența în localitatea Martellago folosind aceeași carte de identitate falsificată.

În cursul dimineții de astăzi, angajații primăriei au chemat-o din nou la Biroul pentru Evidența Persoanelor unde, spre surprinderea ei, în loc să primească actele care atestă rezidența pe teritoriul localității, a fost arestată. Cartea de identitate românească i-a fost sechestrată femeii, iar aceasta fost denunțată la Procuratura din Veneția pentru fals în documente și uz de fals.

Distribuie acest articol