Îngrijitoare română anchetată în Italia, acuzată că a sedus bătrânul asistat pentru a-i fura 45 000 de euro

O româncă în vârstă de 30 de ani este anchetată în Italia pentru eludarea unei persoane incapabile, acuzată că a furat 45 000 de euro de la un pensionar italian de 83 de ani din Arcola, provincia La Spezia din Liguria, pe care-l asista ca badantă. Din cele relatate de carabinierii locali, citați de ziarul Il Secolo XIX, conaționala noastră l-a sedus pe bătrân și i-a golit contul bancar, apoi a fugit în altă regiune.

Potrivit sursei citate, anchetatorii au constatat că românca ar fi reușit să-l seducă pe pensionarul italian și a încercat să întrețină chiar și relații intime cu el pentru a-l convinge să-i facă diferite cadouri de valoare. După ce a reușit să-i golească contul bancar, în care avea economiile sale de o viață, femeia a dispărut, iar rudele bătrânului au decis să o denunțe la carabinieri.

În urma investigațiilor efectuate, anchetatorii au reușit să afle că tânăra de origine română se mutase între timp în provincia Piacenza din regiunea Emilia-Romagna, iar la finalizarea anchetei au denunțat-o la Autoritatea Judiciară, care i-a impus interdicția de a părăsi Italia. Când carabinierii s-au prezentat la noua locuință a româncei din provincia Piacenza, mai scrie ziarul italian, aceasta a încercat să fugă de ei în mod spectaculos, coborând pe balcon din apartamentul situat la etajul unu al clădirii.

Forțele de ordine au reușit s-o blocheze, totuși, și să-i predea înștiințarea cu privire la interdicția de a părăsi țara, apoi i-au perchiziționat locuința. În apartamentul a, cesteia, carabinierii au găsit diferite telefoane mobile achiziționate pe numele pensionarului italian, dar și diferite carduri bancare, carduri PostePay, mai multe bijuterii și niște chitanțe de la diferite case de amanet.

Obiectele au fost confiscate, urmând să fie analizate pentru a înțelege dacă femeia de 30 de ani a reușit să mai facă și alte victime pe lângă bătrânul din Arcola.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol