Îngrijitoare română din Italia amenințată de fiica bătrânilor pozitivă la COVID-19: „Să nu spui că ai lucrat la noi!”

Nicoleta Petraru are 52 de ani și a venit în Italia în urmă cu 8 ani, unde a lucrat mereu ca îngrijitoare de bătrâni în regiunea Calabria. Locuiește la Scalea, unde stă în chirie și până în urmă cu câteva zile a lucrat pentru o familie de vârstnici din această localitate. Îngrijea un bătrân cu demență senilă, în vârstă de 86 de ani și pe soția acestuia, avea orar de noapte la ei, de la ora 20:00 la ora 8:00 dimineața, iar apoi, în timpul zilei, mergea la altă familie unde lucra la ore.

Nicoleta Petraru, 52 de ani. Îngrijitoare română în Italia

Nu era ușor pentru îngrijitoarea română, dar de când a pus piciorul pe pământ italian nu s-a dat niciodată înapoi de la muncă. A îngrijit bătrâni fără încetare, mulți dintre ei bolnavi, atât ziua, cât și noaptea, cu răbdare și responsabilitate. La unele locuri de muncă a fost mai greu, la altele mai ușor, dar a fost mereu apreciată și respectată de familiile respective. În 8 ani de zile de când lucrează în sudul Italiei numai într-un loc i-au făcut contract de muncă, în rest a lucrat la negru, pentru că în zona respectivă această practică este foarte des întâlnită.

„Nu vă dați seama ce este aici, e mai rău ca în România. Puțini sunt cei care fac un contract de muncă”, ne-a mărturisit Nicoleta prin telefon.

Chiar și așa, conaționala noastră se bucura că reușea să câștige un ban din care îi mai rămânea să mai și pună câte ceva deoparte. Răutățile, indiferența și lipsa de considerație din partea unor așa-ziși angajatori le observa și o deranjau, dar în acea zonă cu greu îți faci dreptate, mai ales când ești imigrant venit de departe. Tot la negru o ținea și ultima familie pentru care a lucrat, un loc de muncă greu, ținând cont că bătrânul era la pat și pe lângă el o mai avea de îngrijit și pe soția lui. Fiica bătrânilor și soțul ei locuiesc în același bloc de apartamente.

„Tot blocul este al lor. Bătrânii la care lucram, fiica lor împreună cu soțul ei și o soră de-a bătrânei pe care o îngrijeam, locuiesc acolo toți. În fiecare dimineață, fata bătrânilor era prezentă încă înainte ca eu să plec de-acolo. Nu mă deranja, ba chiar uneori mă ajuta să îl ridic pe bătrân care era imobilizat la pat”, ne-a povestit femeia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe data de 11 octombrie, Nicoleta a avut însă una dintre cele mai grele nopți din viața ei.  Abia ajunsă la locul de muncă, fiica bătrânilor a înștiințat-o că atât ea cât și soțul ei sunt pozitivi la coronavirus. Problema este că soțul fiicei bătrânilor, adică ginerele lor, despre care precizăm din nou că locuia în același bloc și venea zilnic în vizită la socrii lui, a fost depistat cu COVID-19 încă din ultimele zile ale lunii septembrie. După ce bărbatul, care lucrează la primăria din localitate, a fost testat pozitiv, i s-a făcut testul și soției sale care a primit rezultatul atunci când i-a adus la cunoștință Nicoletei că amândoi sunt pozitivi la coronavirus.

Așadar, practic 10-11 zile, fiica bătrânilor avea soțul acasă în izolare fiind pozitiv pentru COVID-19, iar ea, în tot acest timp, mergea zilnic în apartamentul părinților ei unde dimineața o întâlnea și pe Nicoleta, dar nu a le-a spus că soțul este bolnav și că ea așteaptă rezultatul la test.

„A venit mereu, în fiecare zi. Nu a purtat mască și mie mi-a spus că sunt pozitivi amândoi abia duminică seara, pe 11 octombrie, când m-am prezentat la lucru. Bărbat-su știa încă de pe 30 septembrie că e pozitiv și închipuiți-vă că ea, nevastă-sa, pe 4 octombrie a fost și la slujbă, la biserică! Păi dacă el era pozitiv, ea nu trebuia să se izoleze împreună cu el? Putea umbla așa, prin comunitate, ba chiar să vină și în casa părinților ei care au amândoi peste 80 de ani? Măcar dacă ar fi purtat mască și dacă ne-ar fi adus la toți la cunoștință despre ce se întâmplă”, ne-a spus revoltată Nicoleta.

Luni, 12 octombrie, abia ieșită din casa bătrânilor, Nicoleta a plecat direct la ASL (Agenția Sanitară Locală) unde a cerut să i se facă testul pentru coronvirus.

„Nu voiau să-mi facă testul, dar le-am spus unde lucrez și știau că fiica bătrânilor și soțul ei erau diagnosticați cu COVID-19. Atunci m-au luat imediat și mi l-au făcut.”

În seara aceleiași zile a primit un telefon de la fiica bătrânilor care i-a spus: „De azi înainte te rog să nu mai spui nicăieri că ai lucrat la noi”. Iar când Nicoleta a atenționat-o că va merge la carabinieri să o denunțe, replica pe care a primit-o a fost: „Poți să mergi unde vrei, oricum n-ai să rezolvi nimic!”

Până în momentul în care am scris acest articol, la șase zile după ce a făcut testul, Petronela nu a primit încă răspunsul de la ASL. Dar, miercuri, 14 octombrie, a primit un SMS pe telefon de la fiica bătrânilor: „Ești negativă”. Femeia română a sunat la ASL de unde nu a reușit să obțină nicio informație oficială, nu a primit niciun telefon, email sau mesaj de la autorități prin care să i se aducă la cunoștință rezultatul testului ei.

«M-am autoizolat imediat ce am aflat că în familia bătrânilor erau bolnavi de COVID-19. Nu am ieșit din casă de luni, de când am făcut testul la ASL. De mâncare și ce am nevoie îmi aduce patronul de la magazinul românesc, de aici, din Scalea. Ba chiar, ultima oară când a venit cu ce i-am cerut prin telefon, domnul Cristi Sacaliuc nu a vrut nici măcar să-mi ia bani pentru produse. Mi-a spus: „lasă, că ai să-mi dai altădată”», ne-a povestit printre lacrimi Nicoleta. „Mai sunt și oameni buni printre noi”, a fost concluzia româncei noastre.

- Continuarea după publicitate -

Nicoleta Petraru este în prezent la domiciliul ei, respectă carantina și așteaptă să afle rezultatul testului pentru coronavirus pe care l-a făcut în data de 12 octombrie. „Am nevoie de acest rezultat oficial, apoi am să vorbesc cu un avocat și am să denunț situația la care am fost expusă. Nu se poate așa ceva, aș fi putut să mă îmbolnăvesc, ba chiar să dau mai departe virusul fără să știu că l-am contractat. Trebuiau să mă înștiințeze imediat ce au aflat că ginerele bătrânilor e pozitiv, nu să mă amenințe.”

Pe pagina Facebook a Primăriei din Scalea am găsit următorul anunț din data de 11 octombrie în care primarul Giacomo Perrotta atenționa comunitatea că au fost depistate două noi cazuri de coronavirus:

„Cetățenii sunt informați că au fost constatate două noi cazuri pozitive la Covid19.
Este vorba despre un bărbat și o femeie, ambii aparținând aceluiași nucleu familial. Cei doi concetățeni sunt deja în izolare.”

Se face referire la fiica și ginerele bătrânilor unde lucra fără contract de muncă Nicoleta Petraru. Cei care i-au atras atenția, „să nu spui cumva că ai lucrat la noi!”