Italia: O îngrijitoare română și alte 3 persoane arestate. Maltratau bătrânii pe care trebuiau să îi îngrijească

O femeie română în vârstă de 42 de ani, care lucra ca îngrijitoare într-un cămin de bătrâni din Bologna (Emilia Romagna) este declarată în arest la domiciliu. Românca, împreună cu proprietarul și alte două angajate, ar fi maltratat bătrânii pe care trebuia să îi îngrijească. Proprietarul, un italian de 52 de ani, este acuzat și de viol, declară carabinierii într-un interviu pentru Il Resto del Carlino.

Carabinierii din Vergato au arestat bărbatul italian și pe soția acestuia în vârstă de 54 de ani, precum și o altă femeie italiancă de 39 și o româncă de 42 de ani. Toți sunt acuzați că au maltratat cei 10 bătrâni care se aflau internați într-un cămin privat din San Benedetto Val di Sambro. Carabinierii au instalat camere ascunse în interiorul instituției, în urma unor informații primite că ceva ciudat s-ar petrece în interiorul azilului respectiv.

Căminul de bătrâni a fost deschis aproximativ un an în urmă, iar investigațiile au început la mijlocul lunii decembrie. Comandantul Provincial al Companiei de Carabinieri din Bologna, Pierluigi Solazzo, declară că în urma vizionării imaginilor cu un „impact înfiorător”, au fost descoperite „abuzuri sistematice, atât mentale cât și fizice asupra bătrânilor, ajungând până la violențe sexuale.”

Camerele de vederi au surprins lucrătorii în timp ce pălmuiau și împingeau bătrânii care, conform legii de funcționare, ar fi trebuit să fie independenți, să meargă la baie și să se hrănească singuri, dar în multe cazuri nu era așa. Proprietarul și angajații săi îi loveau, denigrau și jigneau cu fraze de genul: „Și-așa mai ai un pic și mori”.

Carabinierii spun că au rămas înmărmuriți când au vizionat scenele în care proprietarul italian al căminului de bătrâni a violat de două ori aceeași bătrână

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bărbatul a fost arestat și transportat la închisoarea Dozza, iar românca împreună cu soția acestuia și o altă angajată, au fost arestate la domiciliu și puse la dispoziția autorității judiciare.

Din cei zece bătrâni prezenți în azilul respectiv, trei au fost duși la spitalul Maggiore, iar ceilalți șapte au fost repartizați în spații pentru persoanele vârstnice din teritoriu.

Distribuie acest articol