Italia, ca și România, este afectată în ultimii ani de fenomenul migrației. Tinerii italienii pleacă în țări din nordul Europei, în Marea Britanie sau America de Nord, în căutarea de noi oportunități de muncă și de trai. Cei mai mulți italieni migrează din regiunile Lombardia, urmate de Sicilia, Veneto și Lazio. Multe sectoare de activitate ar fi afectate dacă în Peninsulă nu s-ar înregistra prezența numeroasă a lucrătorilor de origine străină.
Un domeniu în care străinii au devenit indispensabili este cel al muncii casnice, ei îndeplinesc numeroase ocupații în cadrul familiilor italiene, cum ar fi: îngrijitoare pentru persoane vârstnice și/sau bolnave, menajere, bone, grădinari, bucătari, șoferi, paznici, majordomi, etc.
Un articol recent apărut în Il Manifesto aduce însă în discuție argumentul plecării lucrătorilor casnici străini și implicit a celor români, din zona de sud a Italiei, îndeosebi a îngrijitoarelor de bătrâni. Plecarea acestora este atât de evidentă încât a devenit motiv de îngrijorare pentru localnici, mai ales că populația acestei țării este una care tinde să îmbătrânească tot mai mult în următorii ani. „Îngrijitorii străini părăsesc treptat orașele din sud pentru a merge în nord sau pentru a reveni în țările estice”, scrie sursa citată.
Conform unor estimări, îngrijitorii străini prezenți în Italia ating cifra de aproximativ 1.200.000 de persoane, marea majoritate fiind femei, chiar dacă există și îngrijitori bărbați, în special pentru funcții secundare, cum ar fi dog-jitter și mai puțin ca asistenți personali. Marea majoritate a îngrijitoarelor provin din țările din Europa de Est: România, Ucraina, Republica Moldova, Georgia dar și din Filipine și într-o măsură mai mică din alte câteva țări asiatice, cum ar fi Bangladesh și America Latină, în principal Ecuador.
„Îngrijitoarele sunt o armată tăcută, care trăiesc în umbră, ocupate 24 de ore din 24 în case, cu cei pe care îi îngrijesc, bătrâni sau bolnavi care uneori sunt imobilizați la pat. Fără aceste îngrijitoare multe familii nu s-ar fi descurcat și sute de mii de bătrâni ar fi ajuns în aziluri sau abandonați, considerând că majoritatea familiilor nu au un venit suficient pentru a le plăti întreținerea în centre special amenajate și dotate”, scrie Il Manifesto.
În sudul Italiei, până acum câțiva ani, îngrijitoarele de origine străină erau aproximativ 400-450.000, procent comparativ cu populația ușor mai mare decât în nordul țării și asta din mai multe motive. Lipsa de centre sociale de îngrijire a bătrânilor este unul dintre acestea, apoi un fel de „dezaprobare socială”, de învinovățire în ceea ce privește îndepărtarea unui părinte din casa proprie și nu în ultimul rând, ușurința cu care până în urmă cu ceva timp se găseau îngrijitorii străini care erau de acord să lucreze pentru bani puțini și fără a fi înregistrați cu un contract de muncă.
Începând cu ultimii ani situația s-a schimbat categoric, mulți lucrători străini din Europa de Est se întorc acasă, în special tinerii care au pus deoparte niște bani, dar și femeile care lucrează ca îngrijitoare. Înrăutățirea situației economice italiene și îmbunătățirea relativă a cea din țările de origine arată că acest proces va continua și în următorii ani. Dacă în nordul Italiei răspunsul a fost acela de a crește salariile îngrijitoarelor, în sudul Peninsulei nu au existat schimbări semnificative în ceea ce privește salariile și condițiile de muncă: 600-700 de euro pe lună în sud, față de 900-1000 de euro în marile orașele din nordul Italiei.
Drept concluzie, Il Manifesto scrie: „Prin urmare, îngrijitoarele străine pleacă din Sud și sunt înlocuite doar parțial cu forța de muncă locală, deoarece este dificil să găsești o femeie la noi care să-și sacrifice toată ziua, ba să mai și rămână toată noaptea în casa unui bătrân sau a unui persoane bolnave. Era un timp, cândva, când fetele tinere ale țăranilor italieni mergeau în casele celor bogați pentru a îndeplini acest rol, iar în schimb, când deveneau adulte, li se dăruia drept cadou pentru munca depusă, lenjeria de pat din noaptea nunții. Începând cu anii ’60 ai secolului trecut, această tradiție feudală a luat sfârșit din fericire, iar femeile din sud nu mai sunt dispuse să facă aceste munci, în care să fie la dispoziția patronului zi și noapte.”
O situație care invită instituțiile sociale italiene la reflecție și la găsirea unor noi soluții pentru a stopa nu doar emigrarea tinerilor italieni dar și atragerea lucrătorilor casnici străinilor în sudul Peninsulei, altfel, bătrânii vor fi în următorii ani victime ale abandonului, disperării și singurătății.
