Italia: 512 români descoperiți că primeau Venitul de Cetățenie în mod ilegal. Sechestrat peste un milion de euro

Coordonați de procurorii de la Parchetul din Bari (Puglia) agenții de la Garda Financiară au efectuat în cursul zilei de joi, 16 decembrie, în diferite cartiere ale orașului menționat mai sus, percheziții și confiscări de peste 1.100.000 de euro asupra a nu mai puțin de 512 cetățeni români care depus declarații false cum că au reședința în Italia pentru a obține venitul de cetățenie.

Aflată în fază de investigații preliminare, relatează publicația Corriere del Mezzogiorno, activitatea organelor de control în domeniul cheltuielilor publice a făcut posibilă identificarea unui număr mare de subiecți de naționalitate română care ar fi solicitat Agenției De Venituri (Agenzia delle Entrate) atribuirea unui cod fiscal pe o perioadă de doi ani – 2019/2020 – pentru a putea prezenta DSU (declarația pe proprie răspundere) și a primi Certificatul ISEE, respectiv toate documentele necesare pentru solicitarea ulterioară a venitului de cetățenie.

Susținute de analiza aprofundată efectuată de Unitatea Specială pentru Cheltuieli Publice și Reprimare a Fraudei Comunitare din cadrul Gărzii Financiare, investigațiile suplimentare efectuate ulterior au făcut posibilă constatarea faptului că, în același timp cu obținerea certificării ISEE, subiecții au prezentat cererea adecvată pentru a beneficia de Venitul de Cetățenie și Pensia de Cetățenie, care le-ar fi garantat să primească în mod nejustificat subvenția economică menționată anterior.

Activitățile desfășurate de Unitatea Operațională Metropolitană, ce aparține de Garda Financiară din Bari, au constatat artificialitatea totală a locuințelor declarate de cetățenii români, în condițiile în care acestea sunt proprietăți inexistente sau dărăpănate. În prezent, aceștia sunt cercetați pentru infracțiunea menționată la art. 7 alineatul (1) din Decretul-lege 4/2019 pentru absența obligației de ședere în Italia timp de cel puțin 10 ani de la data depunerii cererii, din care ultimii doi ani în mod continuu.

În plus, Garda Financiară efectuează percheziții la angajații CAAF (Centrul Autorizat de Asistență Fiscală) care au gestionat procedurile de acordare a venitului, în vederea depistării oricăror nereguli. Astfel, s-a pus în aplicare un decret de sechestru preventiv, emis de judecătorul pentru investigații preliminare (G.I.P.) competent al Tribunalului Bari, la solicitarea Parchetului local împotriva suspecților, în valoare de peste 1 milion de euro.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Venitul de Cetățenie reprezintă un beneficiu direct pentru toți cei care au o nevoie concretă de sprijin economic, motiv pentru care Garda Financiară din Italia este ferm angajată să contracareze orice fenomen de recepție nejustificată a acestuia. Toate acestea pentru a putea aloca resurse economice publice beneficiarilor actuali, ținând cont și de urgența epidemiologică în curs, care a extins și mai mult audiența persoanelor nevoiașe.