Italia: Un arbore de 30 de metri prăbușit din senin la pământ. Doi răniți și 4 mașini zdrobite

Un arbore cu o înălțime de aproximativ 30 de metri s-a dezrădăcinat din senin și a căzut în dimineața zilei de luni, 25 februarie, peste patru autoturisme parcate în Viale Mazzini, la Roma. Două persoane au fost rănite, informează Corriere della Sera.

Pinul de 30 de metri a căzut peste mașinile parcate între Oficiul Poștal și Curtea de Conturi din cartierul Prati, într-o zonă centrală a capitalei italiene. Un trecător în vârstă de 53 de ani, grav rănit, a fost transportat la spitalul Santo Spirito. Celălalt rănit este un angajat al Oficiului Poștal care se afla la volanul unui autoturism Fiat Panda.

Patru mașini au fost implicate în incident, pe lângă mașina bărbatului rănit, alte trei dintre vehicule au fost zdrobite de trunchiul mare al copacului, dar din fericire nu era nimeni la bord. Poliția și pompierii au intervenit pe loc în timp ce zona a fost complet închisă traficului.

Incidentul este legat, potrivit autorităților, de valul de vreme nefavorabilă cu vânt puternic care a suflat asupra Romei în cursul zilei de sâmbătă, 23 februarie. Trei persoane, printre care și un bărbat român, și-au pierdut viața în regiunea Lazio. Despre accidentul care a dus la decesul lui Vasile Nechifor, șofer român în vârstă de 46 de ani, puteți citi aici.

Arbore căzut la Roma. Foto: Corriere della Sera
Arbore căzut la Roma. Foto: Corriere della Sera

 

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Arbore căzut la Roma. Foto: ANSA
Distribuie acest articol