Italia: asistent familial și poetă, Lidia Popa se clasează pe locul al treilea la Concursul Internațional de Literatură „Corona”

Lidia Popa. Sursa foto: www.huffingtonpost.it

A venit în Italia în anul 2002 și de atunci lucrează pe post de colaboratoare domestică la Roma. O muncă grea dar care permite acestei femei să plătească studiile la universitate pentru fii săi și să garanteze demnitatea propriei familii pe care a lăsat-o în România.

În puținele orele libere, Lidia Popa se dedică pasiunii sale, născută încă din primii ani de școală și redescoperită apoi în Italia: poezia. În data de 16 septembrie 2017, Lidia câștiga premiul trei la Concursul Internațional de Literatură „Corona” care a avut loc la Cassano allo Ionio, provincia Cosenza, cu opera „Punto indifferente (essere)”.

Prima dragoste, poezia

Povestea Lidiei Popa este redată de jurnaliștii de la Huffington Post Italia care scriu despre ea că este originară din județul Neamț, unde a copilărit și a studiat până a devenit contabilă.

„Scriu de la vârsta de șapte ani, de când am început cu prima poezie. De atunci am continuat să scriu diferite povestiri și analize literare în timpul anilor de școală. Am avut norocul de a avea profesori minunați, din școala generală și până la terminarea studiilor superioare. Mi-i amintesc cu nostalgie, au reușit să-mi transmită dragostea pentru literatură”, povestește conaționala noastră pentru sursa citată.

După ce a studiat interpretare teatrală la școală și a scris primele poezii, drumul literar al Lidiei s-a terminat. La fel ca multe alte femei românce, a ales să-și dedice timpul familiei și serviciului, ani la rând lucrând ca și contabilă pentru diferite societăți românești.

Viața în Italia

Apoi, într-o zi, Lidia decide să lase totul și să plece la muncă în Italia. Viața în Peninsulă pentru ea înseamnă „multă muncă și seriozitate”.

„Chiar dacă nu toți conaționalii noștri văd lucrurile în acest mod, în ceea ce privește seriozitatea, părerea mea este că imaginea unui popor este creată de însuși de popor, nu de analiști și nici măcar de cei care încalcă regulile și legile peste tot, fie în propria țară sau în țările unde eu emigrat. Emigrarea în Europa a devenit, din păcate, o nevoie în fapt pentru a găsi un loc de muncă bine plătit, loc care nu este mereu compatibil cu pregătirea și așteptările pe care un tânăr le poate avea de la viață după ce a terminat studiile”, explică Lidia.

După ani de muncă în Italia și după ce a depășit dificultățile adaptării la traiul printre străini, pentru Lidia viața pare acum „o călătorie plăcută spre culmi înalte pe care sunt conștientă că am misiunea să o termin, o cale pe care va trebui s-o urmez până la sfârșitul vieții. În sfârșit am găsit ceea probabil îmi lipsea sau, poate, ceea ce nu am descoperit în anii tinereții.”

Limba italiană: dragoste la prima vedere

Această nouă viață pe care Lidia o trăiește o datorează și descoperirii limbii italiene pe care a început să o studieze singură și despre care spune că a fost dragoste la prima vedere: ”M-am îndrăgostit fără remediu de limba italiană. O scriu și o vorbesc în egală măsură ca pe limba română, limba maternă. În prezent scriu poezii, beletristică și eseuri în ambele limbi. Am multe lucrări noi, atât în română cât și în italiană”, spune Lidia pentru Huffington Post, precizând că și coperțile cărților sale le desenează ea însăși.

„Scriu pentru mine însumi fiindcă simt că am ceva de spus și de transmis cititorilor mei. Apoi, dacă sunt persoane care înțeleg mesajul pe care încerc să-l imprim în cuvintele mele, rămâne de văzut în rezultate. Nu scriu pentru a obține un efect evident și imediat, ci pentru a lăsa o urmă a trecerii mele pe pământ.”

Limba italiană este limba care a definit formarea sa ca scriitoare fiindcă este limba pe care Lidia o vorbește mai des decât limba maternă.

„Fiindcă trăiesc la Roma, oraș care mi-a oferit până acum foarte multe ocazii pentru a dezvolta pasiunea mea pentru scrierea creativă. Ceea ce din afară poate fi văzut ca fiind o asimilare forțată, este doar o stimulare a gândului și a rațiunii în această limbă pe care am învățat să o iubesc, chiar dacă la început părea hilară pentru asemănarea cu latina.”

La început, își amintește Lidia, era ceva inedit pentru ea: „Trăiam momente între stupoare și râsete isterice din cauza rezonanței pe care anumite cuvinte o produceau în mintea mea. Nu este deloc ușor să delimitezi două limbi de origine latină fără să le confunzi.”

Ce înseamnă poezia pentru Lidia Popa?

„Este crezul meu. Vorbesc cu respectul cuvenit unui act religios, pentru că emoția și inspirația au ceva care ne conectează la entități pe care nu le controlăm. Se naște prin intermediul emoției iar prin inspirație dăruiește viață operei pe care un artist o crează. Poeții sunt talente adormite care au reluat libertatea cuvântului. Poetul este o ființă sensibilă și când este intoxicat de viață, varsă cuvintele deformate care îi agită gândurile. Ceva se întâmplă în interiorul ființei sale, o emoție strămută gândul până la revărsarea cernelii pe hârtie. Senzația cu care rămâi citind este că ceva s-a întâmplat, de multe ori doar în imaginație. După părerea mea, poetul este un narator care povestește în versuri realitatea. Cuvinte fluide, o desfășurare a gândului în versuri cu mici și inocente însemnări care te fac să gândești că toate cuvintele au un defect: mint”, mărturisește Lidia.

Pentru Lidia poezia este precum o rugăciune: o înveți pe de rost și se întoarce în mintea ta la fel ca sunetul melodios al unui refren și rămâne imprimată pe pereții inimii.

„Emoția este hrana inimii. Poezie este sfântă. Poeții sunt oameni, puțini devin mituri. Mă caut și mă regăsesc în cuvinte și stau bine în compania lor, pentru că expresiile sunt modul meu de a fi, la fel ca un actor de pantomimă care mimează literele. Poezia este leacul pentru umanitate. Arta oferă lumină și expresie lucrurilor pe care geniul uman le crează”, mai exprimă Lidia Popa în încheiere.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!