Italia: Badanta din Moldova care a provocat decesul bebelușului nou-născut și l-a ascuns în dulap, condamnată la închisoare

Olga Iacob, o moldoveancă în vârstă de 33 de ani și care lucra ca badantă în localitatea italiană Vallo della Lucania, din provinca Salerno (Campania), a adus pe lume de una singură cel de-al treilea copil al ei, în propria locuință.

Din nefericire, în timpul nașterii, bebelușul a suferit diferite leziuni în zona craniului și a decedat, iar femeia i-a ascuns trupul neînsuflețit în dulapul dormitorului său, apoi a chemat o ambulanță deoarece suferea o hemarogie puternică.

Tânăra moldoveancă, relatează ziarul italian Il Mattino, a ajuns la secția Urgențe a spitalului San Luca din Vallo della Lucania în noaptea de 1 spre 2 octombrie 2019, iar medicii au constatat că hemoragia a fost provocată de o naștere foarte recentă, motiv pentru care au alertat forțele de ordine.

Carabinierii au dat startul imediat investigațiilor și au început cu o percheziție la locuința femeii de 30 de ani, cât avea la vremea aceea, unde au făcut macabra descoperire.

Mai exact, militarii italieni au găsit corpul fără viață al bebelușului înfășurat într-o sacoșă de plastic, apoi într-un prosop și pus ulterior într-o valiză care era ascunsă în dulap.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Olga a fost pusă apoi sub arest al domiciliu și trimisă în judecată, acuzată inițial că ar fi luat viața nou-născutului în mod voluntar.

Investigațiile ulterioare și expertizele tehnicile cerute în tribunal de avocații Gianluca D’Aiuto și Antonio La Greca, care au apărat-o pe moldoveancă, au demonstrat însă că nu a fost intenția ei să provoace leziuni micuțului, cu atât mai puțin decesul.

În acest fel, în loc de o pedeapsă de peste 24 de ani cu închisoare, pe care risca inițial să o primească, Olga Iacob a fost condamnată în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare.

Distribuie acest articol