Italia: „Badantele” din nou în atenția Gărzii de Finanțe, 230 de îngrijitoare acuzate de evaziune fiscală

O anchetă a Gărzii de Finanțe din provincia italiană La Spezia a scos la iveală o evaziune fiscală de milioane de euro din partea a 230 de „badante”, majoritatea provenind din Europa de est sau America de sud, care nu și-au declarat veniturile între anii 2014-2017.

Operațiunea Gărzii de Finanțe, denumită „Bada Bene”, a pornit după ce funcționarii instituției din provincia menționată mai sus au început să efectueze controale asupra unor colaboratoare domestice care primeau șomaj sau alt tip de ajutor social și care, în mare parte, erau de naționalitate străină. Potrivit ziarului La Repubblica, acestea au omis în mod sistematic să specifice venitul pe care-l percepeau din munca prestată atunci când depuneau cererile de ajutor social.

Inspectorii de la Garda de Finanțe la lucru în cadrul operațiunii „Bada Bene”. Foto: ANSA

Unele dintre aceste femei au ajuns să primească suma de 5.000 de euro din ajutorul de șomaj, precum și asigurarea medicală, în ciuda faptului că aveau un loc de muncă și nu plăteau statului italian niciun fel de contribuție. Într-unul din cazuri, o îngrijitoare a omis în mod intenționat să declare venituri care depășeau 100.000 de euro, bani câștigați din munca prestată timp de 5 ani de zile, mai scrie sursa citată.

Toate lucrătoarele vizate de această anchetă au declarat că au uitat să depună declarația de venit și s-au arătat dornice să plătească în cel mai scurt timp datoria față de statul italian. Una dintre aceste persoane a decis chiar să plătească datoria pe loc folosind cardul bancar personal, au mai relatat agenții Gărzii de Finanțe.

Distribuie acest articol