Italia: bărbat român de 50 de ani moare înecat într-un canal navigabil din Lombardia

- Conținut sponsorizat -

Tragedia a avut loc în jurul orei 18:00 de sâmbătă, 23 iunie 2018, când un bărbat a fost văzut de niște trecători cum se zbătea în apa canalului navigabil Naviglio Grande, între localitățile italiene Bernate Ticino și Castelletto di Cuggiono din provincia Milano, relatează ziarul local Ticino Notizie.

Bărbatul se afla în dificultate și până la sosirea ajutoarelor, corpul său a ajuns la o adâncime de circa 2 metri sub apă. Pompierii din localitatea Magenta au fost cei care au reușit, prin intervenția lor, să scoată victima din apă iar personalul medical, sosit cu elicopterul la fața locului, i-a aplicat manevre de resuscitare bărbatului înecat fără oprire de când a fost scos din apă și până la sosirea la spitalul Fornaroli din Magenta.

Din nefericire, medicii de la spital nu au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul bărbatului, care se afla deja în stop cardiac încă din momentul în care a fost scos din apă. La acea oră nu au fost găsite documente de identitate asupra sa sau în împrejurimi dar, ulterior, bărbatul decedat a fost identificat de către angajatorul său.

Este vorba de un cetățean român în vârstă de 50 de ani care lucra la un hotel agroturistic din localitatea Bernate, Milano. Nu se știe încă, cu exactitate, cum a ajuns conaționalul nostru în apa canalului Naviglio Grande dar se presupune că ar fi căzut în apă în mod accidental. În zona de unde bărbatul român a fost scos din apă de către pompieri se pare că au avut loc mai multe accidente de acest gen în ultimii ani, mai precizează sursa citată.